Serate muzicale cu parfum de epocă la Muzeul „Teodor Cincu” Tecuci

Tecucenii sunt așteptați la o nouă seară specială într-un cadru elegant și plin de farmec, acolo unde muzica devine punte între trecut și prezent.

Marți, 21 aprilie , de la ora 19, este programat evenimentul „Serate muzicale cu parfum de epocă”, un moment dedicat rafinamentului sonor și nostalgiei muzicale, avându-i ca invitați pe artiștii din cadrul recitalului Evergreen Duo.

Duo-ul vocal-instrumental, alcătuit din Ioan Badea (vioară) și Daniel Bordeiu (voce, pian/keyboard), reunește doi muzicieni profesioniști cu o vastă experiență artistică, dobândită atât pe scenele din țară, cât și în importante centre muzicale din Italia, Germania, Elveția, Norvegia – dar și pe nave de croazieră, unde au încântat publicul.

În prezent, ambii activează în cadrul Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați.

Publicul va avea ocazia să se bucure de un repertoriu variat, ce îmbină armonios muzica de café-concert, jazz-ul și evergreen-urile consacrate, într-o interpretare sensibilă, atât instrumentală, cât și vocală. Fiecare piesă readuce în prim-plan eleganța și emoția „anilor de aur”, invitând spectatorii la o veritabilă călătorie în timp.

Manifestarea de la Muzeul „Teodor Cincu” Tecuci este organizată cu prilejul sărbătorii patronului municipiului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

 

The post Serate muzicale cu parfum de epocă la Muzeul „Teodor Cincu” Tecuci first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole