
Peste 50 de expozanți și parteneri oficiali vor fi prezenți la eveniment, printre care UNICEF România, Organizația Salvați Copiii, World Vision România, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Primăria Municipiului București, Crucea Roșie, Monetăria Statului, Asociația Internațională a Femeilor, reprezentanțe diplomatice, cluburi sportive și artistice.
Pe parcursul întregii zile, copiii și părinții vor putea participa la numeroase activități recreative și educative: ateliere de creație și dezvoltare personală, jocuri interactive, dansuri, muzică live, activități sportive, demonstrații de tehnologie și tehnică militară modernă, exerciții de autoapărare și momente artistice susținute de ansambluri sportive și culturale.
De asemenea, ambasadele participante vor oferi copiilor oportunitatea unor „călătorii imaginare” prin diferite colțuri ale lumii, iar iubitorii de animale vor putea adopta căței aflați în căutarea unei familii.
Unul dintre cele mai așteptate momente rămâne vizitarea clădirii Senatului, inclusiv accesul în sala de plen și în biroul președintelui Senatului, deschis publicului doar cu această ocazie specială.
Accesul este gratuit, iar intrarea se va face prin Calea 13 Septembrie nr. 1-3.
Organizatorii au transmis mulțumiri sponsorilor evenimentului pentru sprijinul oferit și pentru cadourile pregătite copiilor.











