Scene aproape ireale în templul dacilor. Un superstar s-a dezbrăcat la pielea goală în Sarmizegetusa Regia pentru ritualul Haka

Scene cu totul bizare s-au petrecut în Sarmizegetusa Regia. Manu Bennett, unul dintre cei mai faimoși actori neo – zeelandezi, cunoscut pentru rolurile sale în „Spartacus” și „Hobbitul” a urcat în capitala Daciei din Munții Orăștiei și, potrivit informațiilor noastre, s-a dezbrăcat gol-pușcă, a intrat în Marele sanctuar circular și a început să practice Haka, un dans specific al populației băștinașe māori din Noua Zeelandă, cunoscut în lume de la jucătorii echipei naționale de rugby a Noii Zeelande.

Vedeta a fost oprită în cele din urmă de agenții de pază, care au ajuns în scurt timp la el. În Sarmizegetusa Regia astfel de practici fiind interzise prin regulamentul de vizitare al sitului, însă actorul, care era însoțit de un grup de prieteni și-a cerut scuze și a declarat că nu cunoaște limba română și nu a știut ce era scris pe panourile de informare. Cu puțin timp înainte de sosirea vedetei, la Sarmizegetusa Regia a fost în vizită un grup de copii, însă când acesta s-a dezbrăcat pentru a face ritualul războinicilor maori, nu mai erau turiști în sit.

„Acesta este templul antic al Daciei. Poporul dac a ocupat acest oraș incredibil în munți până când romanii au sosit și l-au distrus complet, înlăturând din istorie imaginile și povestirile despre cultura și religia dacică. La sud, la fel s-a întâmplat și cu tracii. Culturi uitate. Religii uitate. Acest loc are atât de multă rezonanță spirituală. Mulțumesc”, a scris Manu Bennet, pe pagina sa de Instagram, după vizita la Sarmizegetusa Regia.

Manu Bennett (49 de ani) este originar din Auckland, Nouă Zeelandă. Familia lui s-a mutat în Australia în 1970, pe când el avea doar câteva luni. A fost un împătimit al sportului, iar în tinerețe a practicat rugby-ul. Bennett a fost însă mereu interesat de muzică, dans și actorie. Și-a început cariera de actor în 1993 cu un rol în serialul Paradise Beach. A interpretat rolul gladiatorului Crixus, în „Spartacus” și pe Azog Profanatorul, căpetenia orcilor, în „Hobbitul”.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul
Fără categorie 74

Alte articole