
În cadrul reuniunii au fost analizate mai multe teme esențiale privind identificarea și protejarea victimelor traficului de persoane, precum cooperarea instituțională în baza Mecanismului național de identificare și referire a victimelor, metodele de identificare proactivă a persoanelor vulnerabile, indicatorii specifici fenomenului și modalitățile de sesizare a cazurilor suspecte.
La ședință au participat și subprefectul Margareta Petruț, precum și inspectorul de specialitate Ana-Pamela Popa din cadrul Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca.
Reprezentanta ANITP a prezentat activitatea Centrului Regional Cluj-Napoca, care coordonează județele Cluj, Maramureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud. Printre atribuțiile principale se numără monitorizarea aplicării Planului Național Antitrafic, analiza fenomenului la nivel local, sprijinirea inițiativelor antitrafic și facilitarea comunicării între instituțiile implicate în combaterea traficului de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul reuniunii, în județul Maramureș au fost identificate, în anul 2025, două victime ale traficului de persoane. Cele mai frecvente metode de recrutare utilizate de traficanți sunt metoda „loverboy”, contactul direct și mediul online.
Participanții au discutat și despre categoriile de persoane aflate în situații de vulnerabilitate, modificările legislative recente, dar și despre necesitatea intensificării campaniilor de informare și prevenire în școli și comunități. De asemenea, s-a pus accent pe pregătirea profesională continuă a personalului implicat în identificarea și sprijinirea victimelor.
Prefectul Rudolf Stauder a subliniat importanța implicării sistemului educațional în prevenirea acestor situații și a transmis că orice caz suspect trebuie semnalat și tratat cu responsabilitate.
„Cadrele didactice au un rol fundamental în unitatea de învățământ, dar fiecare dintre noi trebuie să respecte regulile, să fie responsabil, să ia atitudine și să semnaleze cazurile atunci când acestea apar”, a transmis prefectul.
În cadrul întâlnirii s-a menționat și faptul că, la nivelul Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, au fost completate aproximativ 6.500 de chestionare privind identificarea și prevenirea violenței psihologice în mediul școlar – bullying, urmând ca datele să fie centralizate și analizate.
Totodată, reprezentanții instituțiilor participante au adus în discuție exploatarea prin muncă, asistența juridică acordată victimelor, sesiunile de instruire desfășurate în școli și tabere de vară, dar și lansarea de către Primăria Municipiului Baia Mare a unui ghid practic bilingv destinat cetățenilor din afara Uniunii Europene care aleg să locuiască și să muncească în municipiu.
Subprefectul Margareta Petruț a atras atenția asupra faptului că multe informații privind prevenirea traficului de persoane nu ajung suficient la populație, întrucât oamenii se tem că nu beneficiază de protecție adecvată.
La finalul reuniunii, participanții au convenit asupra necesității intensificării măsurilor preventive și a aplicării eficiente a prevederilor legale, pentru reducerea numărului de persoane exploatate și combaterea fenomenului traficului de persoane în județul Maramureș.















