„Radar pe șoselele din Giurgiu: sute de șoferi trași pe dreapta, zeci de permise suspendate în doar trei zile”

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu au desfășurat, în perioada 1–3 mai, o amplă acțiune pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere, iar bilanțul este unul semnificativ: 276 de șoferi sancționați și aproape 30 de permise de conducere reținute.

Acțiunile au avut loc atât în mediul urban, cât și în cel rural, polițiștii acționând în sistem integrat alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu. Principalul obiectiv a fost prevenirea accidentelor și reducerea riscului rutier pe drumurile publice din județ.

În doar trei zile, oamenii legii au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 143.930 de lei. Dintre acestea, 29 de permise de conducere au fost reținute, cele mai multe pentru depășirea limitei legale de viteză, dar și pentru neacordare de prioritate sau depășiri neregulamentare. Totodată, 51 de certificate de înmatriculare au fost retrase, în principal din cauza lipsei asigurării RCA, a inspecției tehnice periodice sau a unor nereguli privind documentele.

Controalele au fost extinse: peste 700 de persoane legitimate, aproximativ 600 de autovehicule verificate și 364 de testări efectuate pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe interzise.

Deși au fost constatate două infracțiuni flagrante – conducerea unui vehicul neînmatriculat și șofatul fără permis – autoritățile subliniază că, în această perioadă, nu s-au înregistrat evenimente deosebite.

Reprezentanții IPJ Giurgiu anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii rămânând în teren pentru prevenirea faptelor antisociale și protejarea cetățenilor.

 

 

Sursa: IPJ Giurgiu

Articolul „Radar pe șoselele din Giurgiu: sute de șoferi trași pe dreapta, zeci de permise suspendate în doar trei zile” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole