Prefectul de Olt, Emil Albotă, a demisionat din funcție, pe fondul retragerii sprijinului politic pentru Guvern

Prefectul județului Olt, Emil Albotă (PSD), și-a anunțat demisia din funcție, în contextul deciziilor politice luate la nivel național după retragerea sprijinului pentru Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Într-un mesaj public, acesta a subliniat că gestul reprezintă o formă de asumare politică. „În politică, asumarea nu este opțională. În contextul actual, generat de retragerea sprijinului politic al premierului Bolojan de către Partidul Social Democrat, consider că este un gest firesc să îmi depun demisia din funcție”, a transmis Emil Albotă.

Fostul prefect a evidențiat faptul că nu se agață de funcție și că principiile sunt mai importante decât orice poziție administrativă. „Nu ținem de funcții. Funcțiile sunt temporare. Principiile rămân”, a declarat acesta.

Emil Albotă a vorbit și despre perioada petrecută în fruntea instituției, pe care o consideră una valoroasă din punct de vedere profesional. „A fost o perioadă importantă pentru mine, din care plec cu experiență și lecții valoroase”, a precizat el.

În același mesaj, acesta a transmis aprecieri pentru colectivul din cadrul Prefectura Olt, subliniind profesionalismul echipei. „La Prefectura Olt este o echipă serioasă și profesionistă, care își face treaba corect, zi de zi”, a afirmat fostul prefect, mulțumind colegilor pentru colaborare.

Demisia prefectului de Olt vine în contextul retragerii PSD din structurile guvernamentale, proces care a început cu demisia miniștrilor și continuă cu schimbări la nivelul secretarilor de stat și al prefecților.

Articolul Prefectul de Olt, Emil Albotă, a demisionat din funcție, pe fondul retragerii sprijinului politic pentru Guvern apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole