Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, au efectuat astăzi, 27 aprilie 2026, nouă percheziții domiciliare în județul Suceava, în cadrul Operațiunii Jupiter.
Acțiunile au vizat completarea probatoriului în două dosare penale privind săvârșirea de infracțiuni la regimul drepturilor de proprietate intelectuală.

Din cercetări a reieșit că persoanele vizate ar fi derulat în mod constant activități de comercializare a unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, următoarele bunuri:
- 10 tone de detergent pudră, ambalate în saci a câte 10 kg fiecare, în valoare de 1.600.000 lei;
- 528 de articole de îmbrăcăminte, în valoare de 279.365 lei;
- 512 jucării contrafăcute, în valoare de 20.418 lei.
Prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la 1.899.783 lei.
Aceste acțiuni se înscriu în eforturile coordonate la nivel național de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române pentru combaterea infracționalității în domeniul proprietății intelectuale, cu ocazia Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.
The post Operațiunea Jupiter la Suceava: 9 percheziții și bunuri contrafăcute în valoare de aproape 2 milioane de lei descoperite appeared first on NewsBucovina.


















