Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci organizează astăzi, 23 mai, o nouă ediţie a evenimentului european „Noaptea Muzeelor”.
Acțiunea, în organizarea Primăriei municipiului Tecuci, Asociației Mklasica Melos și a artistei Carmen Ilinca Chițan, are loc în intervalul orar 19 – 23 şi cuprinde expoziţii, artă contemporană şi un concert de muzică clasică.
Tecucenii vor putea vizita expoziţia de artă contemporană „SIMULTAN”, semnată de Carmen Ilinca Chiţan, dar şi expoziţiile permanente ale muzeului dedicate paleontologiei, arheologiei, istoriei şi etnografiei fostului Ţinut al Tecuciului.
De la ora 20, va avea loc un concert extraordinar susţinut de TRIO MUSICA VIVA, (Andreea Butnaru – pian, Adrian Florescu – vioară și Florin Mitrea – violoncel), programul incluzând lucrări de Ciprian Porumbescu, Ennio Morricone, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Carlo Monti, Johann Strauss, P.I. Ceaikovski şi Carlos Gardel.
Intrarea la eveniment este gratuită.
The post „Noaptea Muzeelor”, organizată și la Tecuci! first appeared on Ziar independent din Galați.










