Noaptea Muzeelor 2024 – pe 18 mai, muzeele din Cluj își deschid porțile până în miez de noapte pentru vizitatori

Pe 18 mai clujenii sunt așteptați să treacă pragul muzeelor dar nu numai, pentru că organizatorii pregătesc fel de fel de expoziții în diverse spații culturale din oraș. Surprizele vor fi pe măsura așteptărilor anunță aceștia, iar ediția din 2024 cu siguranță va fi de poveste.

Noaptea Muzeelor se va desfășura în data de 18 mai în Cluj-Napoca, iar tot orașul este invitat la o plimbare nocturnă plină de surprize. Muzeele, centrele culturale și galeriile universităților își vor deschide porțile până în miez de noapte și vă vor aștepta să le treceți pragul. Veți avea parte de expoziții diverse, de artă, fotografie, expoziții științifice și istorice, acompaniate de o gamă variată de evenimente muzicale, teatrale și nu numai. Vă așteptăm să fiți parte din călătoria culturală urbană ‘Noaptea Muzeelor 2024’ unde fiecare pas vă va călăuzi către noi povești și aventuri! Vom reveni în curând cu informații detaliate despre instituțiile participante și despre program, au scris organizatorii pe Facebook.

În 2023 au fost peste 83.000 de vizitatori la Noaptea Muzeelor, în cele 27 de spații expoziționale din cadrul evenimentului.

The post Noaptea Muzeelor 2024 – pe 18 mai, muzeele din Cluj își deschid porțile până în miez de noapte pentru vizitatori appeared first on Stiri de Cluj – Servus Cluj.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole