Nereguli grave descoperite la un depozit de material lemnos din Săveni

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, la data de 14 mai 2026, o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic, precum și a transportului deșeurilor periculoase și nepericuloase, pe raza județului Botoșani.

Activitățile au fost organizate de polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier, împreună cu alte subunități ale Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și cu sprijinul unui reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava.

În cadrul controalelor, au fost legitimate peste 300 de persoane și verificate 260 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.000 de lei.

Totodată, polițiștii rutieri au reținut 5 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

Pe linie silvică, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au dispus confiscarea valorică a aproximativ 75 de metri cubi de material lemnos și au aplicat o sancțiune contravențională de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Dosar penal după un control la o societate comercială din Săveni

În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Botoșani, împreună cu un reprezentant al Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat verificări la o societate comercială cu activitate în domeniul silvic, din localitatea Săveni.

În urma comparării stocului scriptic existent în aplicația SUMAL 2.0 cu cel identificat în depozitul societății, s-a constatat lipsa unei cantități de aproximativ 75 de metri cubi de material lemnos, evaluată la circa 54.000 de lei, diferența depășind 20% raportat la stocul scriptic.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1) din Codul Silvic, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispusă soluția procedurală.

 

The post Nereguli grave descoperite la un depozit de material lemnos din Săveni appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole