Decesul fostului jucător al „naționalei”, antrenor legendar al echipei României și care a condus la succese unice pentru un român importante cluburi din țară și din străinătate a fost anunțat oficial de Spitalul Universitar de Urgență București.
Mircea Luceascu a murit marți, 7 aprilie 2026, la la 20.30, au anunțat reprezentantii spitalului.
Mircea Lucescu era internat la Spitalul Universitar din București din 29 martie, după ce i s-a făcut rău înaintea antrenamentului echipei naționale de fotbal. El urma să fie externat vineri, 3 aprilie, însă a suferit un infarct miocardic acut, a anunțat Spitalul Universitar.
Duminică, spitalul a anunțat că starea lui Lucescu s-a agravat, iar acesta a fost transferat la Terapie Intensivă: „Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa de gardă din secția de cardiologie. Duminică, în cursul nopții, aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă”.
Cine a fost Mircea Lucescu
Cariera de fotbalist a lui Lucescu a fost indisolubil legată de Dinamo, clubul alături de care a cucerit șapte titluri de campion și o Cupă a României, în 250 de meciuri disputate între 1963 și 1977.
Drumul în antrenorat l-a început într-un mod care avea să-i definească întreaga existență profesională: inovator, curajos, înaintea vremurilor. La Hunedoara, în postura de antrenor-jucător, a revoluționat „sportul rege” de „sub Furnale”, transformând orașul într-un veritabil epicentru al valorilor fotbalistice românești.
A calificat România la Campionatul European din 1984, punctând acel parcurs cu o victorie legendară în fața Italiei, campioana mondială en titre, apoi a devenit „arhitectul” formidabilei echipe Dinamo de la finalul anilor ’80. A trăit și a antrenat în perioada romantică a fotbalului italian, la începutul anilor ’90, într-o epocă dominată de geniu, pasiune și personalități uriașe.
Vizionar într-un sport care încă nu înțelegea importanța datelor și a analizei video, Lucescu a fost cu un pas înaintea vremurilor sale. A adus un titlu istoric în Giulești, a oferit indicații unor titani ai fotbalului precum Ronaldo sau Roberto Baggio la Inter, apoi a cucerit Turcia, bifând campionate cu rivalele Galatasaray și Beșiktaș, la BJK chiar în anul centenarului.
A mutat definitiv polii de putere în fotbalul ucrainean, de la Kiev la Donetsk, unde a construit dinastia Șahtiorului (2004-2016) și a devenit primul și singurul antrenor român câștigător al Cupei UEFA / Europa League (2-1 cu Werder Breme, în 2009). O performanță care i-a cimentat statutul internațional.
În ultima parte a carierei, nu a avut parte de continuitate la Zenit, la naționala Turciei sau la Dinamo Kiev, dar a răspuns fără ezitare chemării Federației Române de Fotbal, acceptând să revină, după aproape patru decenii, la cârma primei reprezentative.
Totuși, este încă al patrulea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului mondial, cu 36 de trofee, devansat doar de Pep Guardiola, Sir Alex Ferguson și Jock Stein, deținătorul recordului de meciuri internaționale pe bancă (307) și cu aproximativ 1.700 de partide antrenate la toate nivelurile – aproximativ 4 ani și jumătate din cei 80 petrecuți la marginea terenului.
Numele lui Mircea Lucescu este imposibil de ocolit în orice discuție despre fotbalul autohton.
