Ministrul muncii anunță că a semnat ordonanțele pentru creșterea alocațiilor și mărirea pensiilor

Ministrul muncii anunță că a semnat ordonanțele pentru creșterea alocațiilor și mărirea pensiilor

Ministrul muncii, Marius Budăi, a anunțat joi că a semnat două ordonanțe de urgență referitoare la creșterea alocaţiilor şi la majorarea pensiilor. Cele două documente sunt acum în circuitul de avizare înainte de a fi aprobate în ședința de guvern.

Astfel, pensia minimă se va majora de la valoarea de 800 de lei la valoarea de 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie crește de la 1.442 la 1.586 de lei.

În ceea ce privește alocațiile, ele ar urma să crească cu 20 la sută. Guvernul adoptase în iunie o Ordonanță de Urgență care prevedea amânarea majorării alocațiilor cu 20 la sută până la 1 ianuarie 2022. Astfel, de la această dată, alocațiile urmau să crească la 243 de lei.

De asemenea, a mai anunțat Marius Budăi, salariul minim pe economie va fi, de la 1 ianuarie, de 2.550 de lei.

„Vreau să vă informez că am semnat două ordonanţe extrem de importante. Prima ordonanţă am semnat-o împreună cu ministrul Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzut și negociat în programul de guvernare. Ordonanţa a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi atunci când va primi avizul va fi promovată în şedinţa de Guvern. A doua ordonanţă, extrem de importantă, se referă la majorarea pensiilor părinţilor şi bunicilor noştri, şi anume pensia minimă se va majora de la valoarea de 800 de lei la valoarea de 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1.442 la valoarea de 1.586 de lei”, a declarat Marius Budăi, într-o conferinţă de presă susținută la sediul central al PSD.

El a precizat că aceste două acte normative au fost negociate de PSD în cadrul coaliţiei.

Marius Budăi a mai anunțat că pensionarii cu venituri mai mici vor primi și o sumă de bani, în luna ianuarie, pentru a fi protejaţi de valul de scumpiri.

„Este o sumă pe care am gândit-o în programul de guvernare să o acordăm o singură dată, în luna ianuarie, astfel încât cetăţenii români şi cei cu pensii mai mici să fie protejaţi în faţa acestui val de scumpiri. În momentul în care se va lua decizia pentru forma finală în coaliţie o să anunţăm public şi se va regăsi într-un act normativ pentru a fi promovată în guvern”, a declarat Marius Budăi.

În discuțiile anterioare despre acest ajutor acordat pensionarilor cu venituri mici s-a menționat suma de 1.200 de lei.

Întrebat ce alte majorări vor fi de anul viitor, ministrul muncii a menționat a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilităţi, care face parte din ordonanţa de urgenţă cu majorarea alocaţiilor.

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul
Fără categorie 77

Alte articole