Marius Oprescu: „PSD poate accepta un premier tehnocrat”. Liderul social-democrat îl critică dur pe Ilie Bolojan

Prim-vicepreședintele PSD Marius Oprescu a declarat, joi, că Partidul Social-Democrat ar putea accepta varianta unui premier tehnocrat, însă doar în anumite condiții, susținând totodată că fostul premier Ilie Bolojan „nu ținea cont de nimeni” și „habar n-are despre economie”.

Declarațiile au fost făcute în contextul discuțiilor privind desemnarea viitorului prim-ministru.

„Conform Constituției, președintele cheamă partidele la consultări și propune primul ministru de acolo de unde consideră că s-a creat o majoritate. Cam asta cred că ar trebui să se întâmple”, a afirmat Marius Oprescu.

Liderul PSD Olt a precizat că social-democrații așteaptă acum să vadă dacă președintele va convoca noi consultări sau va desemna direct un premier.

Întrebat despre varianta unui premier tehnocrat și despre numele lui Eugen Tomac, Oprescu a spus că PSD poate susține o astfel de soluție, însă numai dacă viitorul șef al Guvernului îndeplinește anumite condiții.

„Agreăm opțiunea unui premier tehnocrat cu îndeplinirea următoarelor condiții: să cunoască bine clasa politică din România și să cunoască economie”, a declarat acesta.

Marius Oprescu l-a atacat direct pe fostul premier Ilie Bolojan, despre care a spus că ar fi condus guvernul fără consultarea partidelor din coaliție.

„Principalul motiv al moțiunii de cenzură depuse de PSD împotriva guvernului Bolojan este comportamentul lui Ilie Bolojan, care nu ținea cont de nimeni. Nu poți să conduci un guvern singur atâta timp cât stai pe o majoritate formată din patru partide plus minorități”, a afirmat liderul social-democrat.

Acesta a susținut și că România ar fi intrat în recesiune economică din cauza măsurilor luate de fostul premier.

„Ilie Bolojan ne-a dovedit că habar n-are despre economie. România a intrat în recesiune economică după toate măsurile luate de Ilie Bolojan și avem cel mai mare deficit din Europa, chiar mai mare decât Ucraina care se află în război”, a declarat Oprescu.

Referitor la numele lui Eugen Tomac, liderul PSD Olt a precizat că nu există încă o poziție oficială a partidului, însă personal îl agrează.

„Nu avem un vot în partid, nu este o decizie oficială în momentul de față, deci n-aș putea să vorbesc în numele partidului. Eu, personal, îl agreez”, a spus Marius Oprescu.

Acesta a vorbit și despre întâlnirea avută săptămâna trecută cu președintele Nicușor Dan, pe care a descris-o drept una „corectă și sinceră”.

„Domnul președinte a avut un mod uman de a se comporta. Din ce-mi povesteau colegii mei care au participat la consultări și cu alți președinți, există o diferență pe care noi o apreciem și chiar o transmitem public”, a afirmat liderul PSD Olt.

Articolul Marius Oprescu: „PSD poate accepta un premier tehnocrat”. Liderul social-democrat îl critică dur pe Ilie Bolojan apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole