Primarul Slatinei, Mario-Lucian De Mezzo, este acuzat că încearcă să transforme performanțele echipei de handbal a Clubului Sportiv Municipal Slatina într-un instrument de propagandă și răfuială politică, pe fondul scandalurilor și controverselor care afectează imaginea administrației locale.
Într-un videoclip publicat recent, edilul îi laudă pe consilierii PNL care au votat bugetele CSM Slatina și îi atacă pe consilierii PSD pentru faptul că s-au abținut de la vot.
Social-democrații susțin însă că mesajul transmis de primar reprezintă o manipulare menită să distragă atenția de la problemele juridice și de imagine ale edilului.
Potrivit PSD, Mario De Mezzo evită să spună de ce aleșii social-democrați nu au votat bugetele clubului sportiv.
Consilierii PSD afirmă că la CSM Slatina există suspiciuni privind încărcarea schemei de personal cu persoane apropiate administrației locale și atribuirea unor achiziții directe către firme considerate apropiate actualei conduceri a Primăriei Slatina.
Mai mult, social-democrații consideră că edilul folosește performanțele sportive ale echipei de handbal pentru a se răzbuna politic pe consilierii PSD care îi critică frecvent comportamentul din ședințele Consiliului Local și contestă inițiativele sau proiectele despre care spun că încalcă legea.
PSD amintește și faptul că administrația De Mezzo a pierdut în ultimele luni mai multe procese în instanțele de judecată, inclusiv litigii care au vizat hotărâri ale Consiliului Local sau declarații publice ale primarului.
În același timp, criticii administrației locale susțin că edilul încearcă să capitalizeze electoral rezultatele echipei de handbal într-un moment delicat pentru imaginea sa publică, după ce a devenit suspect într-un dosar penal legat de scandalul de la Cimitirul Strehareți.
Potrivit opoziției, în loc să răspundă criticilor legate de legalitatea unor decizii și de modul de gestionare a banilor publici, primarul preferă să transforme sportul într-un nou câmp de luptă politică.
Articolul Mario De Mezzo folosește handbalul slătinean pentru răfuieli politice și pentru a-și reface imaginea șifonată în scandaluri publice apare prima dată în Olt Alert.













