Lipsa experienței a dus astăzi la pierderea vieții unei tinere la Prundu

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17:00, în extravilanul localității Prundu, județul Giurgiu.

O tânără de 18 ani a decedat în acest accident rutier. Primele informații arată că şoferița nu ar fi adaptat viteza într-o curbă şi ar fi ieşit cu autoturismul de pe carosabil, izbindu-se de copacii din zonă.

„Din primele cercetări a reieșit faptul că o tânără de 18 ani, care conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și ar fi părăsit partea carosabilă.
În urma producerii evenimentului rutier a rezultat decesul tinerei de 18 ani, care se afla în autoturism și rănirea tinerei care conducea autoturismul”, a transmis IPJ Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Colibași și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, trei SAJ și poliția.
Din păcate, tânăra de 18 ani care era pasageră a fost găsită fără funcții vitale. Conducătoarea auto, în vârstă de 18 ani, a fost preluată de SAJ și transportată la spital.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest în cazul tinerei de la volan a indicat valoare negativă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Sursa foto: ISU Giurgiu

Articolul Lipsa experienței a dus astăzi la pierderea vieții unei tinere la Prundu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole