La vremuri noi, jigniri noi în politica din Bănie Pesediștii craioveni, acuzați de „bolojenism” în plenul CLM Craiova

Consiliul local municipal Craiova a adoptat ieri noul regulament privind activitatea service-urilor, spălătoriilor auto și vulcanizărilor din municipiul reședință de județ.

Proiectul, care prevede înăsprirea regulilor dar mai ales a sancțiunilor pentru cei ce desfășoară asemenea activități a trecut greu, la scor strâns. Regulamentul a întrunit în cele din urmă cele 14 voturi necesare, după ce conducătorii ședinței au contabilizat minute în șir voturile favorabile exprimate fie prin intermediul aplicației de vot a CLM, fie prin viu grai, fie cu jumătate de gură.

Cele 13 voturi împotrivă sau abțineri au venit din partea liberalilor, a useriștilor și a celor de la AUR, care și-au și exprimat rezervele cu privire la proiectul inițiat de Executiv, perceput ca unul îndreptat împotriva antreprenorilor craioveni. Cel mai sonor a fost consilierul AUR Dan Păun, care i-a acuzat pe pesediștii din conducerea primăriei nici mai mul nici mai puțin decât de bolojenism. „Dați dovadă de analfabetism ecomonic. Faceți exact ca Bolojan”, a spus consilierul local, stârnind supărarea viceprimarului Dan Păloiu.

În același ton, reprezentantul USR Eduard Cârgeag le-a făcut o urare consilierilor majorității: „Sper să regăsim aceeași stare de spirit și când va fi momentul să dezbatem în consiliu problema sălilor de jocuri de noroc, că văd că de splătorii nu ne e frică”.

The post <div class='supratitle'>La vremuri noi, jigniri noi în politica din Bănie</div> Pesediștii craioveni, acuzați de „bolojenism” în plenul CLM Craiova appeared first on Indiscret in Oltenia.

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul

Alte articole