La umbra cuvintelor

M-am gândit ca, în aşteptarea zilei sale de naştere, să umplu întreg spaţiul rubricii cu ghilimele încadrând vorbe de duh – reflecţii, meditaţii, pilde, învăţături, ba chiar definiţii lirice. Bunăoară: „Avem timp pentru toate./ Nu e timp pentru puţină tandreţe./ Când să facem şi asta, murim”; „Iremediabilă este numai greşeala de a te lăsa strivit”; „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce doreşti, ci să doreşti ceea ce ai”; „Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi”; „Nu dispreţui lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată, să lumineze în întuneric”; „O femeie adevărată e o fiinţă curioasă. Nu îi place să fie sclavă decât dacă îşi leagă singură lanţurile”; „Noi, astăzi, suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei”; „Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea de a vedea ce trăim şi cum trăim”. Şi alte asemenea vorbe de duh, cum ziceam, până la limita de jos a rubricii, menţionând doar atât: Octavian Paler (2 iulie 1926 – 7 mai 2007). Jurnalist, eseist, moralist, poet şi romancier, comentator „înrăit” al partidelor şi politicienilor care şi-au abandonat misiunea socială, Octavian Paler a fost un umanist prin vocaţie şi o „voce” rezonantă. Seria „Drumuri prin memorie” (1972-1974), cuprinzând Egiptul, Grecia şi Italia, aproape că se citeşte singură. Multe dintre impresii trec şi în „Autoportret într-o oglindă spartă” (2004). Episodul „Şi eu am fost în Arcadia”, demitizant, e de o savoare aparte. „Viaţa ca o coridă” (1987) şi „Deşertul pentru totdeauna” (2001), cu evocări recurente ale timpului şi copilăriei petrecute la Lisa, locul naşterii sale, cuceresc prin profunzimile şi acurateţea meditaţiei. Primul roman, „Viaţa pe un peron” (1981), parabolic, urmat de „Un om norocos” (1984), „delir oniric angoasat”, au stârnit procese publice, au penetrat epoca. În „Aventuri solitare” (2017), Octavian Paler se întreabă retoric: „Unde mai poate fi găsită Europa între aceste «dezeuropenizări», după ce unii (în Est) ne-am «asiatizat», până la un punct, iar alţii (în Vest) s-au «americanizat»”? Noi, ca români, care, mai nou, semănăm grâu şi recoltăm tancuri, tocmai pentru a nu aluneca incontrolabil spre Asia, sperăm într-o europenizare lipsită de stridenţe. Rândurile spaţiate cu bare sunt parte din poezia „Avem timp” şi e bine de ştiut că autorul a debutat editorial în 1970, cu volumul de versuri „La umbra cuvintelor”. Iată, din punctul de vedere al oricărui cititor înfierbântat de lecturi, o modalitate de autoprotecţie livrescă. Spre deosebire de universul vegetal, unde la umbra copacilor nu creşte nimic, la umbra cuvintelor pot creşte biografii şi destine, spuse şi scrise, iar Octavian Paler e una din ele.