Începe seria de concerte Rezonanțe. Pas à Pas – Concerte de muzică nouă

Primul eveniment din seria de concerte din cadrul proiectului REZONANȚE. Pas à Pas – Concerte de muzică nouă, va avea loc în data de 19 august, avându-i ca invitați pe artiștii prof. Pablo Valarezo din Ecuador, prof. Mircea Ardeleanu din Cluj, precum și tinerii interpreți Horváth Tamás și Călin Lup din Cluj-Napoca.

Misiunea Concertelor de Muzică Nouă REZONANȚE. Pas à Pas organizate de Fundația Tranzit este de a „promova și difuza muzica clasică nouă, experimentală și improvizată, atât din Transilvania, România, cât și din întreaga lume”, potrivit organizatorilor.

În cadrul programului Casa Tranzit va fi gazda a patru concerte de muzică nouă, muzică care aparține culturilor regionale, reunind compoziții contemporane românești, maghiare, germane și evreiești cu muzica internațională. Interpretarea aparține unor muzicieni consacrați internațional care lucrează alături de tineri interpreți locali.

Pas à
Pas
 

  • este un punct nodal al schimbului cultural local, regional și internațional;
  • este o platformă de prezentare atât pentru interpreți consacrați, cât și pentru tineri interpreți clujeni care vor fi implicați în fiecare concert.

Primul eveniment din seria de concerte
va avea loc în data de 19 august, având ca și invitați artiștii prof. Pablo
Valarezo din Ecuador, prof. Mircea Ardeleanu din Cluj, precum și tinerii
interpreți Horváth Tamás și Călin Lup din Cluj, România.

Program:

Tamás Horváth – Fluture African (marimba
solo)

Dan Voiculescu – Flori (cvartet de
percuție)

Mesias Maiguaschca – Nagal (duo) p.a.r.

Peter Szeghö – Piesa pt vibrafon (solo –
M. Ardeleanu)

Traditional din Esmeraldas / Ecuador
(arg. P. Valarezo) – Aguas (solo marimba) p.a.r.

Adrian Pop – Hexagon (Trio percuție)

Traditional din Esmeraldas / Ecuador –
Andarele (Perc. Ens.) p.a.r.

Pablo Valarezo
este un muzician ecuadorian cu studii în România, percuționist principal și
țambalist al Orchestrei simfonice naționale a Ecuadorului din 1984. Este solist
marimba, interpretând alături de Orchestra simfonica națională a Ecuadorului,
de Orchestra simfonică din Lima și Trujillo în Peru, cea din Cali în Columbia,
a Republicii Dominicane în Statele Unite. Prin activitățile sale ca muzician
popular și academic a acumulat o mare experiență scenică și versatilitate
interpretativă. A făcut parte din grupul de muzică latino-americană Pueblo
Nuevo, a înregistrat alături de importanți artiști populari; a prezentat
diverse recitaluri de percuție, cu precădere cântând la instrumentele cu clape,
vibrafonul și marimba. Activitatea sa pedagogică este de asemenea
semnificativă, fiind relevantă pentru dezvoltarea acestui stil muzical în Ecuador,
unde a pus, de altfel, bazele primului ansamblu de percuție.

Mircea Ardeleanu este un percuționist solo de excepție,
recunoscut internațional atât pentru talentul său muzical și inspirația sa
compozițională, precum și pentru experiența sa în pedagogia muzicii. Născut la
Cluj, a studiat percuție în orașul său natal și la Basel/Elveția. Rezultatul
colaborării sale cu compozitori contemporani din toată lumea sunt peste 100 de
piese noi, majoritatea dedicate lui Stockhausen, Cage, Ötvös, Stroe, Vieru,
Kurtag, Platz, Kneifel, Radulescu, Neidhöfer, Roth, etc. El predă în permanență
la cursuri internaționale și conduce clase de master în numeroase locuri în
Europa, Asia, America de Nord și America de Sud. Din anul 2014 predă ca și
profesor colaborator a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Realizarea evenimentelor din cadrul Concertelor
de Muzică Nouă REZONANȚE. Pas à Pas
– este finanțată de AFCN, BGA Zrt., Ungaria
și Fundația Communitas.

”Proiect
cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția
Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de
conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi
folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului
finanțării.”

The post Începe seria de concerte Rezonanțe. Pas à Pas – Concerte de muzică nouă appeared first on City News.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul
Fără categorie 94

Alte articole