Imagini aeriene spectaculoase de pe șantierul Autostrăzii Lugoj – Deva. Cum se lucrează pe Dealul Liliecilor

Încă de la începutul anului 2017 constructorii Autostrăzii Lugoj – Deva lucrează la excavarea „Dealului Liliecilor” de la marginea satului Șoimuș, ultimul obstacol de pe șantierul viitoarei autostrăzi din vestul țării. Lucrările pe cei doi kilometri rămași de realizat din tronsonul de 22 de kilometri se apropie de final, arată imaginile realizate din dronă și publicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit celui mai recent raport al CNAIR, stadiul fizic al execuției proiectului de infrastructură a ajuns în luna aprilie la 95 la sută, iar drumarii estimează că Lotul patru al autostrăzii Lugoj – Deva (A1), pe traseul Deva (Șoimuș) – Ilia va fi dat în folosință în trimestrul al treilea al acestui an.

Tot în vara acestui an va fi finalizat și Lotul trei al Autostrăzii A1, între Ilia și Holdea, în lungime de 21 de kilometri, potrivit celor mai optimiste estimări ale constructorilor. Astfel, vor mai rămâne de executat circa 14 kilometri de autostradă, între Holdea şi Margina. Cele două tronsoane au intrat în șantier în primăvara anului 2014. Autostrada Lugoj – Deva va avea o lungime de 100 de kilometri.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul
Fără categorie 93

Alte articole