Guvernul Bolojan a fost demis cu 281 de voturi și doar 4 voturi împotrivă. Restul parlamentarilor, până la cei 431 prezenți în sală, s-au abținut de la vot.
UPDATE 15:10 Cât mai are de stat la Palatul Victoria cabinetul lui Ilie Bolojan
Votul împotriva Guvernului Bolojan din Parlament produce efecte imediate asupra Executivului, care intră automat în regim interimar până la instalarea unui nou cabinet.
Căderea Guvernului deschide o procedură constituțională clară, care implică atât Palatul Cotroceni, cât și partidele parlamentare.
Odată ce moțiunea de cenzură este adoptată de majoritatea parlamentarilor, Executivul este demis oficial. Prim-ministrul este obligat să înainteze imediat demisia Guvernului către președintele României.
Conform Constituției României, situația este reglementată clar:
„Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alin. (1) și (2) îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.”
Astfel, Guvernul Bolojan rămâne în funcție, dar cu atribuții limitate. Nu mai poate adopta politici majore sau iniția reforme importante, ci doar gestionează activitățile curente ale statului.
Până la învestirea unui nou cabinet, Executivul funcționează în regim interimar. Acest statut presupune, printre altele, imposibilitatea adoptării unor ordonanțe de urgență majore. Practic, Ilie Bolojan rămâne la Palatul Victoria, dar fără putere politică deplină.
Constituția României și Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor prevăd că un premier interimar nu poate exercita această funcție pentru o perioadă mai mare de 45 de zile.
Spre deosebire de un Executiv validat prin votul de încredere al Parlamentului, un Guvern interimar are atribuții semnificativ restrânse. În această perioadă, premierul și miniștrii pot gestiona doar activitățile curente ale statului, fără a iniția politici publice noi, fără a promova proiecte legislative și fără a adopta ordonanțe de urgență.
Executivul interimar se limitează, practic, la asigurarea funcționării administrative de zi cu zi, până la învestirea unui nou Guvern cu puteri depline.
Această limitare este prevăzută expres în Legea nr. 90/2001, la articolul 26, alineatul (3):
„În cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.”
Mai multe detalii AICI.
UPDATE 14:50 Cătălin Predoiu (PNL), după căderea Guvernului: „Nu trebuie să abandonăm guvernarea”
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, marţi, după ce a fost votată moţiunea de cenzură, că nu trebuia să se ajungă în această situaţie, iar negocierile trebuiau să continue.
„PNL este un partid cu relevanţă strategică pentru România”, susţine Predoiu, adăugând că liberalii nu trebuie să abandoneze guvernarea.
„În niciun caz nu trebuia să ajungem în acest punct în care s-a ajuns. Soluţia moţiunii nu este una benefică pentru România. Ar fi trebuit să se continue discuţiile, negocierile, până când, vorba unui fost premier liberal – Stolojan – se câdea sub masă”, a declarant, marţi, Cătălin Predoiu, după votul moţiunii.
El apreciază că PNL şi Ilie Bolojan nu meritau această moţiune de cenzură.
„Este foarte multă emoţie în partid (…)PNL trebuie să aleagă în a se grăbi cu o decizie pripită şi de a fugit de responsabilitatea guvernării, sau a cântări ce opţiuni are, şi să continue mai departe să-şi asume aceste responsabilităţi. Le vom discuta în partid”, a mai declarant Predoiu.
„Opinia mea este că trebuie să cântărim în acest moment şi să luăm cea mai bună decizie. Cea mai bunã decizie pentru PNL este să continue guvernarea, să-şi lase optiunile deschise si sa vedem ce se intampla in zilele urmatoare”, afirmă Predoiu, adăugând, însă, că rezoluţiile adoptate anterior să nu mai existe o colaborare cu PSD nu sunt incompatibile cu declaraţia sa.
UPDATE 14:27 Sorin Grindeanu: Există viață după moțiune. Bolojan trebuie să-și dea demisia
După confirmarea oficială a votului din Parlament, respectiv a faptului că moțiunea de cenzură a trecut, deci guvernul Bolojan este demis, Sorin Grindeanu, liderul PSD, a declarat că PSD a încercat să reducă tensiunea publică și să mențină punțile cu alte partide.
„Așa cum ați văzut, eu nu mi-am dorit să iau cuvântul, pentru că cred că tot noi, împreună, trebuie să consturim o majoritate”.
Moțiunea a fost adoptată cu un vot record, iar „asta spune ceva”, a explicat Sorin Grindeanu care a subliniat că moțiunea s-a bucurat de sprijinul masiv al parlamentarilor.
„Cred că ar fi normal ca Ilie Bolojan să demisioneze în acest moment din funcția de prim-ministru, chiar dacă e interimar pentru că vorbim totuși de un vot covârșitor. Eu mi-aș dori ca rapid, la Cotroceni, împreună cu celelalte partide, să găsim o soluție să mergem înainte.”, a spus președintele PSD.
Grindeanu a mai precizat că PSD nu va susţine guverne minoritare.
„Eu nu vreau şi n-o să ies din ceea ce v-am spus şi până acum. Aşa cum am făcut apel la ceilalţi colegi din Parlament, de la alte partide politice, să încerce să se ocupe de partidele lor, nu o să auziţi de la mine să dau lecţii cu celor de la PNL sau sfaturi celor de la USR. E treaba domniilor lor să-şi decidă viitorul politic. Eu pot să vorbesc doar în numele PSD-ului şi spun următorul lucru, că PSD-ului este dispus rapid la găsirea unei soluţii, că îmi doresc să avem rapid un guvern, că toate opţiunile sunt deschise”, a subliniat Grindeanu.
UPDATE 14:15 Moțiunea de cenzură PSD-AUR a trecut în Parlament. Ce se întâmplă cu Guvernul
Moțiunea de cenzură PSD-AUR a trecut în Parlament. Guvernul Bolojan a fost demis 281 voturi, după cum a arătat numărătoarea finală.
Legea stabilește că dacă moțiunea de cenzură trece, Guvernul este demis automat. Prim-ministrul este obligat să înainteze imediat demisia Executivului către președintele României. Din acel moment, Guvernul nu mai are puteri depline și va funcționa doar ca interimar, ocupându-se strict de administrarea treburilor publice curente, până la instalarea unui nou cabinet.
Situația în care pică guvernul este reglementată de Articolul 110 din Constituția României, care prevede:
„Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 106, cu excepția revocării, ori este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile mai mult de 45 de zile.”
Tot acest articol stabilește și faptul că: „Guvernul al cărui mandat a încetat […] îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.”
După căderea Guvernului, urmează consultările politice organizate de președintele României. La Palatul Cotroceni sunt invitate toate partidele parlamentare pentru a identifica o majoritate capabilă să susțină un nou Executiv.
În urma acestor discuții, președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru.
Premierul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru formarea echipei guvernamentale, elaborarea programului de guvernare și solicitarea votului de încredere în Parlament
Dacă obține majoritatea voturilor, noul Guvern este învestit oficial.
UPDATE 14:00 Votul s-a încheiat
Deputații și senatorii și-au exprimat votul, începe numărarea voturilor.
UPDATE 13:10 A început votul moțiunii
După terminarea timpului alocat discursurilor, președinții celor două camere ale Parlamentului au anunțat începutul procedurii de vot.
În Parlamentul României, votul asupra moțiunii de cenzură este, în mod tradițional, secret și se exprimă prin bile. Fiecare parlamentar primește două bile – una albă și una neagră – și le introduce în urne diferite, în funcție de opțiunea sa. Acest sistem are rolul de a proteja libertatea de vot și de a reduce presiunile politice directe.
Pentru ca moțiunea să fie adoptată, este necesară majoritatea absolută a parlamentarilor, adică jumătate plus unu din numărul total al deputaților și senatorilor. Nu contează câți parlamentari sunt prezenți la vot, ci numărul total al mandatelor. De exemplu, într-un Parlament cu 463 de aleși, pragul necesar este de 233 de voturi favorabile. Dacă acest număr este atins sau depășit, moțiunea este considerată adoptată.
UPDATE 13:06 Cursul euro-leu, nivel record înainte de votul din Parlament
Cu câteva minute înainte de începutul sesiunii de vot, BNR a comunicat noul curs valutar leu-euro. Banca Națională a României a anunțat un curs oficial de 5,218 lei/euro, record negativ al tuturor timpurilor, la doar o zi după un alt record istoric. Anunțul a fost făcut cu doar câteva minute înainte de începerea votului din Parlament pe moțiunea de cenzură a PSD-AUR.
Cotația BNR este anunțată zilnic în jurul orei 13.
Cotația BNR este una informativă. Ea este însă cea care „dă tonul” pe piața valutară și, în unele cazuri, este cea luată în calcul în anumite tipuri de contracte sau de plăți care necesită un curs de conversie.
Mai multe detalii AICI.
UPDATE 13:05 Sorin Grindeanu: „Inițial nu am vrut să iau cuvântul”
Președintele PSD a luat cuvântul la pupitrul Parlamentului asta deși, inițial, sursele politice au indicat faptul că nu ar fi vrut să ia cuvântul.
„Initial n-am vrut să iau cuvântul pentru că eu consider că există viață și după acest vot”, și-a început Sorin Grindeanu intervenția.
„Inițial n-am vrut să iau cuvântul la această moțiune, pentru că eu consider că există viață și după acest vot și consider că tot noi trebuie să găsim o soluție pentru a merge mai departe. Dar trebuie să fac două precizări vis-a-vis de ceea ce a spus prim-ministrul Ilie Bolojan. Baroni? Vreți să vorbim despre banii primiți de Bihor și de Oradea în ultimii ani? Și nu vorbesc de bani europeni.
Vorbesc de banii de la bugetul de stat pentru proiecte adevărat, în special de infrastructură. Aeroporturi? Vreți să vorbim de aeroportul din Oradea? Dacă se susține economic acest aeroport, înseamnă că nu mai înțelegem lucrurile din punct de vedere economic. Vă rog să verificați câți pasageri sunt pe cursele subvenționate de Consiliul Județean de la Oradea la Varșovia.
Curse subvenționate. Trei. Ați venit și ne-ați spus despre selecțiile de la companiile de stat.
Știți că la Energie, în ultimii 10 ani, PSD-ul a fost 10 luni. În rest, dumneavoastră, de la PNL. Și mai e un lucru.
Da, la Energie selecțiile au fost întoarse, când era ministru… majoritatea, când era ministru un reprezentant al PNL. Iar la Transporturi au fost întoarse din cauza asta două persoane.
Ghici cine? Pupilul dumneavoastră Foghiș, de la Oradea, care acum este la SAPE cu 50.000 de lei pe lună. 50.000 de lei pe lună, atât ia! Și al doilea, dacă vă spune ceva, domnul Mihai Barbu, fostul trezorier PNL. Acestea sunt cele două selecții care n-au fost acceptate de către Comisia Europeană.
Atât am avut de spus. Vă mulțumesc! ”, a declarat Sorin Grindeanu.
UPDATE 12:50 Diana Buzoianu (USR): Această criză deja îi costă pe români
„Avem o veste bună și o veste proastă pentru români. Și o să încep cu vestea proastă. Vestea proastă este că acest circ, această criză fabricată în laboratoarele de la București și de la Moscova, deja îi costă pe români. Deja românii plătesc. 2,2 miliarde de euro plătim ca să nu se prăbușească leul.
2,2 miliarde de euro am plătit deja pentru mârșăvia politicianistă pe care ați numit-o pompos moțiune de cenzură.
Vestea bună însă este că românii, deja, astăzi, văd foarte clar cum se separă apele în politica din România. PSD mai este proeuropean doar cu steagul, când și-l pune pe la conferințele de presă.
Altfel, românii, care astăzi nu mai vor hoție, românii care nu mai vor clientelism peste clientelism, toți acești români văd pe cine te poți baza și pe cine nu. România nu mai poate să fie un stat captiv al unor parlamentari și al unor oameni politici care pur și simplu așteaptă să se rotească puterea politică ca să aibă acces la privilegii grupurile de interese.
Grupurile de interese m-am întâlnit cu ele din primele zile de mandat. Ele erau cele care se luptau să fie protejate clădirile ilegale de pe plaje. Ele erau cele care se luptau ca balastierele să fie în continuare ascunse, balastierele ilegale. Da, și aceste grupuri sunt tare supărate. Pentru că, în momentul de față, această moțiune nu este, de fapt, despre oameni, nu este despre interesul lor, nu este despre economie.
Este pur și simplu despre privilegii. Sunteți disperați, aveți o groază teribilă în dumneavoastră pentru că pur și simplu vedeți că se închid robinetele, robinetele cu banii publici care înainte ajungeau în buzunarele dumneavoastră”.
UPDATE 12:40 UDMR: Este iresponsabilitate să destitui un guvern fără să vii cu soluţii
Senatorul UDMR Turos Lóránd a afirmat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură că este o iresponsabilitate să destitui un guvern fără să vii cu soluţii şi consideră că cei care iniţiază o moţiune de cenzură au obligaţia morală de a oferi alternative înainte de a arunca în aer o guvernare.
„Nu e cazul să vânăm vrăjitoare, să arătăm cu degetul spre presupusul vinovat din cauza căruia s-a destrămat această coaliţie care pro-democratice, pro-europene. Dar un lucru este cert, este iresponsabilitate să destitui un guvern fără să vii cu soluţii. Nu doriţi acest guvern, nu-l mai doriţi premier pe domnul Ilie Bolojan, e clar. Dar cine va guverna dacă pleacă acest guvern? Ce soluţii viabile puteţi oferi? Ce majoritate va vota şi va susţine un guvern stabil şi care vor fi priorităţile noului guvern?”, a transmis Turos Lóránd.
El a mai declarat că iniţiatorii moţiunii de cenzură trebuie să ofere alternative înainte de a arunca o guvernare în aer.
„Chiar dacă în sistemul constituţional român nu există instrumentul moţiunii constructive, cei care iniţiază o moţiune de cenzură au obligaţia morală de a oferi alternative înainte să arunce în aer o guvernare. Din partea UDMR, poziţia noastră este foarte clară. Nu vom vota această moţiune de cenzură. Nu pentru că nu există probleme. Există şi sunt serioase. Dar credem că în acest moment responsabilitatea politică înseamnă să nu adăugăm instabilitate peste o realitate deja complicată”, a mai transmis senatorul UDMR.
UPDATE 12:35 Declarație surprinzătoare a unui senator AUR pentru corespondenta Știrilor ProTV
„Sunt de acord cu unele măsuri”, a declarat Corneliu Negru pentru Teodora Suciu, corespondenta ProTV în Parlament. Printre acestea se numără cele legate de energie și cumulul pensie-salariu.
UPDATE 12:20 George Simion: „Noi nu suntem de vânzare, noi nu suntem trădători”
Liderul AUR, George Simion, a transmis în Parlament la votarea moțiunii de cenzură împotriva lui Bolojan că țara nu e de vânzare și că partidul nu e trădător.
De asemenea, el a menționat că președintele Nicușor Dan a ales să îl sacrifice astăzi pe Ilie Bolojan.
„Vreau să vă spun că astăzi are loc prezentarea raportului unui an de președenție sub Nicușor Dan: deznădejde, dezbinare și sărăcie. El alege să îl sacrifice pe loialul tovarăș de drum, care probabil se prefigura a fi competitor electoral în mintea lui încâlcită. Nu a fost ușor, a fost Nicușor. O coaliție care își spunea pro-europeană și se baza pe trădare, cere capul lui Moțoc. Am primit mesaje și apeluri și mi s-a spus că li s-a zis cum să voteze moțiunea. Mesajul nostru e clar. Noi nu suntem de vânzare, noi nu suntem trădători”.
„Minciuna nu mai ține și, din păcate, lovitura de stat ați dat-o voi în decembrie 2024. Am auzit despre moțiuni verzi și uscate, că e cel mai mare tun financiar. Tunul financiar a însemnat achiziția a 120 de milioane de vaccinuri. Ați generat sărăcie pentru că nu ați tăiat privilegii, în schimb ați luat de la mame, pensionari, de la categoriile vulnerabile. E timpul ca prin votul de azi din Parlament să se audă vocea românilor….Ne asumăm o guvernare viitoare, să redea speranța românilor”, a mai spus liderul AUR.
Mai multe detalii AICI.
UPDATE 12:10 Reacția PSD după discursul lui Ilie Bolojan
Sorin Grindeanu nu va vorbi în plenul Parlamentului, transmit surse politice pentru Știrile ProTV. Grindeanu este președintele PSD, cel mai mare partid parlamentar, cea mai mare formațiune din fosta coaliție și principalul partid care a susținut moțiunea împotriva de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan.
Senatorul PSD Radu Ștefan Oprea a fost primul care i-a dat replica lui Ilie Bolojan. El a explicat că pe premier „nu-l interesează schimbarea în bine”.
„Imparatul nu este doar gol, este cinic și lipsit de transparență”, a mai adăugat senatorul.
UPDATE 11:35 Ilie Bolojan, discurs în fața Parlamentului
„Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost până acum, nu în Guvern?”, le-a transmis premierul parlamentarilor după ce Daniel Zamfir a citit moțiunea de cenzură.
Ilie Bolojan a numit moțiunea PSD-AUR „mincinoasă” și „cinică”, explicând faptul că aceasta se bazează pe date false și nu a luat în calcul contextul în care se află acum România.
„Această moțiune face vorbire despre societăți comerciale, despre cum s-a guvernat și despre o metaforă care deranjează. Ea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD care au contrasemnat-o sau citit-o. Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost? Nu ați fost în Guvern? Dacă nu e adevărată, mi-ar fi rușine”, a adăugat Bolojan.
„PSD nu și-a asumat postul de premier, ci au lăsat pe alții să își asume….Mi-am asumat funcția știind că vine la pachet cu responsabilități uriașe și știam că nu o să atragă simpatia cetățenilor”, a continuat premierul Bolojan.
Bolojan le-a mai explicat parlamentarilor că deficitul a coborât la 7,9 din PIB și că prin acțiunile executivului pe care îl conduce Români a câștigat încrederea piețelor. De asemeneam el a mai adăugat că veniturile statului au crescut în ultima perioadă. „Am menținut investițiile, sunt de 165 de miliarde, 8% din PIB și nu e ușor să faci asta. Am renegociat PNRR-ul, am plătit datoriile restante față de constructori”.
„Am redus sporurile și cheltuielile de personal, dacă ne uităm au scăzut cu 5%, dar trebuie continujată măsura. Am revenit cu reducerea de 10% în administrație”.
„În primele luni, PSD a ales să joace rolul opoziției din interiorul guvernului. E foarte neplăcut să participi dimineața la o ședință de guvern, să plece apoi pe surse ce nu s-a discutat. Sperând că în fața măsurilor care n-au fost ușoare, unii vor rămâne cu decontul și alții vor scăpa cu nota de plată. Electoratul a fost pierdut în 2024 și 2025, când nu l-am respectat, când guvernele de atunci, din care am făcut parte și noi, au venit cu promisiuni care n-au fost respectate”, a mai spus Bolojan.
„Cum am ajuns aici? Au fost trei faze. Într-o primă fază, în primele luni, Partidul Social-Democrat a ales să joace rolul opoziţiei din interiorul guvernului. Şi sunt oameni aici care veneau la şedinţele de coaliţie. E foarte neplăcut să participe la o şedinţă de coaliţie, să plece după aceea pe surse ce nu s-a discutat sau doar parţial adevărat, iar seara să vezi la televizor că nu mai e valabil ce s-a stabilit la ora 13 sau la ora 14, sperând că, în faţa măsurilor care au fost luate, care nu au fost uşoare, aşa este, unii vor rămâne cu decontul, vom identifica un vinovat şi alţii vor scăpa de nota de plată în aşa fel încât să recupereze eventual electoratul pierdut. Dar nu a reuşit asta. Pentru că electoratul a fost pierdut în 2024 şi 2025 când nu l-am respectat, când guvernele de atunci, în care şi noi am făcut parte, au venit cu promisiuni care nu au putut fi onorate şi în care le-am creat nişte aşteptări în care statul le poate da ce nu are”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, în plen.
„În toată această perioadă, am răbdat, m-am făcut că nu văd ce vede toată lumea, că nu aud, sperând şi crezând că, pentru ţara noastră ca să meargă lucrul înainte merită să suporţi, merită să pierzi, dar n-a fost suficient. După ce am luat primul val de măsuri care era necesar, am început să lucrăm la reducerea cheltuielor statului, şi am generat supărarea baronilor locali, care nu au mai putut folosi puşculiţa statului ca şi rezervă pentru proiecte fără acoperire, pentru incompetenţă”, a mai declarat premierul Bolojan în plenul reunit, la dezbaterea moţiunii de cenzură.
The post Guvernul Bolojan a picat. Moțiunea de cenzură PSD-AUR a trecut cu 281 voturi „pentru” appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.












