Ghiule din piatră, despre care se crede că au fost trase din culverine ale armatei lui Vlad Ţepeş, au fost descoperite în Sviştov, Bulgaria. Ghiulele ar fi fost trase în timpul bătăliei din 1461 pe care Ţepeş a dus-o în locul respectiv cu otomanii. Culverinele au fost modele incipiente de tunuri folosite în secolele 15 şi 16.
Descoperirea a fost făcută de o echipă condusă de profesorul Nikolai Ovcearov, de la Muzeul de Arheologie din capitala bulgară Sofia. În perioada 1461-1462, Vlad Ţepeş a asediat şi cucerit, pentru o perioadă scurtă, fortăreaţa din zonă.
„Ne-am bucurat când am găsit ghiulelele, deoarece provin de la culverine”, a declarat Ovcearov , pentru Nova TV. „Acestea erau cele mai timpurii tunuri şi au fost folosite din secolul 15 până în secolul 16, apoi nu au mai fost utilizate. (…)
Nu există nicio îndoială în ceea ce priveşte faptul că (n.e. – ghiulelele) au legătură cu asediul lui Vlad Dracula din 1461”, a adăugat el.
Citește mai mult: Gândul