Garda de Mediu, amendă de 50.000 lei pentru un operator economic aflat în insolvență!

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat o acțiune de verificare a măsurilor impuse anterior, la un amplasament din zona Tecuci–Matca, în urma unui incident major privind incendierea deșeurilor.

În urma controlului, s-a constatat că măsurile stabilite nu au fost realizate, respectiv: deșeurile existente nu au fost eliminate, amplasamentul nu a fost securizat corespunzător, pe teren se regăsesc în continuare cantități semnificative de deșeuri, inclusiv deșeuri incendiate, nu sunt respectate obligațiile privind gestionarea și trasabilitatea deșeurilor.

Deși operatorul economic se află în procedură de insolvență și nu mai desfășoară activitate, responsabilitatea privind protecția mediului rămâne obligatorie.

Pentru nerespectarea măsurilor și a legislației de mediu, a fost aplicată o amendă în cuantum de 50.000 lei.

De asemenea, au fost dispuse din nou măsuri ferme, între care, securizarea și monitorizarea amplasamentului, eliminarea deșeurilor prin operatori autorizați, interzicerea desfășurării activităților fără acte de reglementare și raportarea periodică a modului de conformare.

 

The post Garda de Mediu, amendă de 50.000 lei pentru un operator economic aflat în insolvență! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole