În perioada 20–25 mai 2026, polițiștii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliției de Frontieră Giurgiu, Calafat, Călărași și Bechet au desfășurat activități specifice în cadrul acțiunii CLEAN BORDER III SUD, vizând prevenirea și combaterea migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere.
Pe timpul misiunilor desfășurate pe DN 5, DN 56, DN 3 și DN 55 au fost oprite pentru control mai multe autocare, autoturisme, un microbuz și un ansamblu rutier care circulau pe rute internaționale precum Turcia–România, Bulgaria–România, Bulgaria–Germania, Bulgaria–Republica Moldova și Grecia–România.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit : 4.202 produse constând în articole vestimentare, marochinărie, încălțăminte și produse de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și susceptibile a fi contrafăcute, precum și 30.640 de țigarete (1.532 de pachete) de diverse mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc.
Bunurile aparțineau unor cetățeni turci, ucraineni, moldoveni, bulgari și români, cu vârste cuprinse între 21 și 74 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență ori de autenticitate pentru produsele transportate.
Valoarea estimată a bunurilor susceptibile a fi contrafăcute este de aproximativ 694.100 de lei, iar cea a țigaretelor de peste 43.600 de lei. Întreaga cantitate de produse a fost ridicată și introdusă în camerele de corpuri delicte ale instituției, în vederea continuării cercetărilor.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de frontieră au aplicat sancțiuni contravenționale și au întocmit lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunilor de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii”și de „deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
(Sursa: ITPF Giurgiu)
Articolul „Frontiera Sud, sub asediul contrabandei: mii de produse fake și peste 30.000 de țigarete confiscate în operațiunea CLEAN BORDER III” (Video) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul















