FOTO: Ziua Independenței, marcată la Târgu Mureș

În 10 mai, de Ziua Independenței Naționale a României, în prezența Prefectului Județului Mureș, Barabási Antal Szabolcs, a fost organizată o ceremonie militară, în Parcul Eroilor din Târgu Mureș.

„Astăzi marcăm Ziua Europei, Ziua Independenței de Stat a României și Ziua Victoriei Națiunilor Aliate în cel de-al Doilea Război Mondial.
Este o zi despre libertate, pace, demnitate și recunoștință față de cei care au făcut posibil prezentul nostru.
Cu respect pentru trecut și responsabilitate pentru viitor, cinstim memoria eroilor și valorile care ne țin împreună.
La mulți ani, Europa!
La mulți ani, România!”, a fost mesajul publicat de INstituția Prefectului Județului Mureș pe Facebook.

De asemenea, un mesaj aniversar a transmis și Primăria Municipiului Târgu Mureș, pe pafina de Facebook a instituției: „10 Mai este una dintre cele mai importante date din istoria României moderne. Astăzi aniversăm ziua în care România și-a consolidat drumul spre independență, modernizare și afirmare europeană.
La 10 Mai 1866, principele Carol I sosea în România, punând bazele unei perioade decisive pentru dezvoltarea statului modern român.  Este o zi care vorbește despre construcție, responsabilitate și despre curajul de a privi înainte.”

(surse imagini: Facebook: Primăria Târgu Mureș și Instituția Prefectului – Județul Mureș)

Post-ul FOTO: Ziua Independenței, marcată la Târgu Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole