Atmosferă animată și mult entuziasm la Liceul Tehnologic Iernut, unde elevii claselor a VIII-a din mai multe localități au participat, la începutul lunii aprilie, la evenimentul „Ziua Porților Deschise”, organizat pentru prezentarea ofertei educaționale aferente anului școlar 2026-2027.
Elevi de la Școala Gimnazială Iernut, Școala Gimnazială Cuci, Școala Gimnazială Iclandu Mare și Școala Gimnazială Șeulia de Mureș au avut ocazia să descopere facilitățile liceului, să interacționeze cu elevii și profesorii și să afle informații despre specializările pe care le pot urma.
Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru unitatea de învățământ din Iernut, a coincis cu desfășurarea programului „Săptămâna verde”, oferind elevilor vizitatori o experiență practică și interactivă, diferită de rutina unei zile obișnuite de cursuri.
Ofertă adaptată la cerințele pieței muncii
Îndrumați de elevii liceului și de profesoara Luminița Oaneș, viitorii liceeni au vizitat laboratoarele, atelierele de specialitate și sala de sport, având ocazia să vadă îndeaproape baza materială și condițiile de studiu puse la dispoziție.
Unul dintre punctele de interes ale vizitei a fost sala de clasă modernizată cu sprijinul companiei Hirschmann Automotive TM, destinată specializării Tehnician în instalații electrice, un exemplu concret al colaborării dintre mediul educațional și cel economic.
De asemenea, elevii au participat la degustări de produse realizate în atelierul de industrie alimentară și au explorat atelierele și laboratoarele dedicate domeniilor electric și mecanic, familiarizându-se astfel cu specificul calificărilor profesionale oferite de liceu.
Prin această inițiativă, Liceul Tehnologic Iernut își propune să îi sprijine pe elevii de gimnaziu în alegerea traseului educațional potrivit, punând accent pe formarea profesională și pe adaptarea ofertei școlare la cerințele actuale ale pieței muncii.
Liceul Tehnologic Iernut reprezintă una dintre instituțiile de învățământ importante din zonă, oferind elevilor oportunități reale de formare profesională și dezvoltare personală. Într-o prezentare recentă, directorul Remus Frunză a evidențiat rolul esențial al liceului în pregătirea tinerilor pentru integrarea pe piața muncii, dar și pentru continuarea studiilor.
Potrivit directorului, Remus Frunză, liceul pune accent pe o ofertă educațională adaptată cerințelor actuale, combinând pregătirea teoretică cu formarea practică în domenii relevante pentru comunitate și pentru angajatori. Elevii beneficiază de condiții moderne de studiu și de sprijin din partea cadrelor didactice dedicate.
„Ne dorim să oferim fiecărui elev șansa de a-și construi un viitor stabil, fie prin continuarea studiilor, fie prin dobândirea unei calificări profesionale solide. În anul 2020 s-a implementat în colaborare cu Termocentrala Iernut o clasă de învățământ profesional dual în domeniul electric și domeniul electromecanic. Pe lângă această clasă de învățământ profesional dual mai avem o clasă de învățământ profesional specializarea Industrie alimentară și două clase de învățământ liceal, profil real, specializarea Științe ale naturii și profil tehnic, calificarea Tehnician în instalații electrice”, a subliniat Remus Frunză.
De asemenea, conducerea liceului promovează parteneriatele cu mediul economic și implicarea în proiecte educaționale care contribuie la dezvoltarea competențelor elevilor. Prin aceste inițiative, Liceul Tehnologic Iernut urmărește să răspundă cerințelor actuale ale pieței și să ofere tinerilor perspective concrete de angajare.
„Un exemplu concret al colaborării dintre mediul educațional și cel economic este parteneriatul dintre Liceul Tehnologic Iernut și Hirschmann Automotive. În anul 2025, cu sprijinul companiei, o sală de clasă a fost complet modernizată, lucrările vizând înlocuirea parchetului și a caloriferelor, dotarea cu mobilier nou și instalarea unui sistem de climatizare, pentru a oferi elevilor condiții moderne și confortabile de studiu. Colaborarea depășește însă componenta materială: elevii clasei a XI-a de la specializarea Tehnician în instalații electrice efectuează stagii de practică în cadrul Hirschmann Automotive, unde au ocazia să își dezvolte competențele profesionale într-un mediu real de lucru și să se pregătească pentru cerințele pieței muncii”, a conchis directorul Remus Frunză.
Parteneriate utile
Printre provocările majore cu care s-a confruntat Liceul Tehnologic Iernut se numără fenomenul abandonului școlar, o problemă care afectează în mod direct parcursul educațional al elevilor. Pentru a combate această situație, conducerea unității de învățământ a dezvoltat parteneriate active cu Direcția de Asistență Socială, Poliția Română și Jandarmeria Română, urmărind sprijinirea elevilor aflați în situații de risc și prevenirea abandonului școlar.
În același timp, liceul este partener în cadrul proiectului european „INSPIRE: Incluziune și Sprijin pentru Progres, Integritate și Reușită în Educație”, implementat de UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș. Proiectul urmărește sprijinirea elevilor și studenților proveniți din medii defavorizate, prin măsuri menite să reducă abandonul școlar și universitar și să faciliteze accesul la învățământul superior.
Un alt demers important în sprijinul formării profesionale a elevilor este implicarea Liceul Tehnologic Iernut în proiectul ”Practica pentru viitorul tinerilor”.
„Prin intermediul acestui proiect, elevii vor primii echipamente de protecție și vor fi ajutați să se integreze în câmpul muncii după absolvire. De asemenea elevii vor primi și o subvenție, iar atelierele liceului vor fi dotate cu echipamente noi”, a declarat directorul liceului.
Implicarea Liceul Tehnologic Iernut în programul Erasmus+, coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Mureș, oferă elevilor și cadrelor didactice oportunitatea de a participa la mobilități internaționale și schimburi de experiență în unități de învățământ europene. Prin această inițiativă, liceul are acces la bune practici educaționale moderne, iar elevii își dezvoltă competențe profesionale, lingvistice și interculturale, esențiale pentru integrarea într-o societate dinamică și competitivă. Participarea în astfel de proiecte europene contribuie la creșterea calității actului educațional și la deschiderea unor noi perspective pentru întreaga comunitate școlară.
Prin investițiile realizate în modernizarea bazei materiale, prin parteneriatele dezvoltate cu mediul economic și instituțional, dar și prin implicarea în proiecte educaționale de amploare, Liceul Tehnologic Iernut își consolidează rolul de instituție orientată spre nevoile reale ale elevilor și spre cerințele actuale ale pieței muncii. Eforturile susținute pentru reducerea abandonului școlar și pentru crearea unor oportunități concrete de dezvoltare profesională demonstrează preocuparea constantă a conducerii pentru asigurarea unui parcurs educațional stabil și relevant pentru fiecare elev. Astfel, liceul din Iernut devine nu doar un spațiu al formării profesionale, ci și un sprijin real pentru integrarea tinerilor într-un viitor educațional și profesional solid.
Galerie foto:





(Redacția)
Post-ul FOTO: Viitorii liceeni au trecut pragul Liceului Tehnologic Iernut. „Ziua Porților Deschise”, o invitație la alegerea unui drum educațional apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
















