Lacrimi, rugăciuni și recunoștință la monumentul din Piața 14 Mai, în memoria victimelor inundațiilor devastatoare din 1970
Au trecut 56 de ani de la una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria județului Satu Mare, însă memoria acelor zile cumplite rămâne vie în sufletul comunității. Joi, sătmărenii s-au adunat în Piața 14 Mai pentru a aduce un pios omagiu celor 56 de persoane care și-au pierdut viața în urma inundațiilor catastrofale din 14 mai 1970 – un dezastru care a schimbat pentru totdeauna chipul orașului și destinul a mii de familii.
La monumentul ridicat în memoria victimelor, ceremonia comemorativă s-a desfășurat într-o atmosferă solemnă și profund emoționantă. După intonarea Imnului României, reprezentanții cultelor religioase au oficiat o slujbă de pomenire pentru sufletele celor dispăruți în furia apelor.
„Noi, sătmărenii, nu am cedat”
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a susținut un discurs încărcat de emoție, evocând drama prin care a trecut orașul în urmă cu mai bine de jumătate de secol.
Edilul a vorbit despre curajul celor care au sărit în ajutorul sinistraților – pompieri, militari, cadre medicale și oameni simpli – dar și despre solidaritatea care a făcut posibilă renașterea comunității după dezastru.
„Noi, sătmărenii, nu am cedat. În fața durerii și a pierderii, nu ne-am prăbușit. Ne-am strâns umăr la umăr. Am scos mocirla din case cu mâinile goale. Am împărțit ultima bucată de pâine. Am găzduit sub același acoperiș familii rămase fără casă”, a transmis primarul, subliniind că spiritul sătmărean s-a născut din solidaritate, muncă și credință.
Discursul său a fost o pledoarie pentru unitate și responsabilitate, într-o perioadă în care societatea este adesea marcată de tensiuni și dezbinare.
„În Satu Mare noi nu construim ziduri. Noi construim poduri”, a spus Kereskényi Gábor, într-unul dintre cele mai puternice momente ale ceremoniei.
O rană care nu s-a închis niciodată
14 mai 1970 rămâne o dată de doliu în istoria județului Satu Mare. Viitura Someșului a provocat moartea a 56 de persoane și a lăsat în urmă distrugeri uriașe: peste 4.000 de locuințe distruse complet, zeci de mii de clădiri afectate și mai bine de 120.000 de hectare inundate.
În întreg județul, peste 30% din teritoriu a fost acoperit de ape. Nouăsprezece localități au fost complet inundate, iar alte 34 au fost afectate parțial. Mii de oameni au rămas fără case, fără agoniseala de o viață și fără speranță. Totuși, din ruine și suferință, comunitatea a găsit puterea de a merge mai departe.
Autorități și cetățeni, uniți în memoria victimelor
La ceremonia comemorativă au participat numeroase oficialități locale și județene, parlamentari, directori de instituții și cetățeni ai municipiului.
Printre cei prezenți s-au numărat viceprimarii municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan Ilieș și Raul Băbțan.
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a participat la manifestările solemne și a transmis un mesaj despre importanța recunoștinței, solidarității și speranței – valori care au ajutat comunitatea să depășească tragedia.
Din partea Consiliului Județean Satu Mare au depus coroane de flori președintele Pataki Csaba și vicepreședinții Roxana Petca și Cătălin Filip.
La ceremonie a fost prezentă și delegația PSD Satu Mare, condusă de președintele organizației, deputatul Mircea Govor. Au participat, de asemenea, Bianca Șorian, alături de membri ai echipei social-democrate sătmărene.
Lecția solidarității
Dincolo de drama care a îndoliat județul, inundațiile din 1970 au rămas și un simbol al solidarității umane. În fața unei tragedii fără precedent, oamenii au demonstrat că pot reconstrui împreună, că pot transforma durerea în speranță și ruina în renaștere.
La 56 de ani de la acele momente cumplite, Satu Mare își pleacă fruntea în memoria victimelor, dar privește și înainte, cu aceeași credință că unitatea unei comunități poate învinge orice încercare.
Ceremonialul s-a încheiat cu depuneri de coroane și momente de reculegere, într-o liniște apăsătoare, întreruptă doar de rugăciuni și de amintirea celor care nu s-au mai întors niciodată acasă.
