Sâmbătă, 18 aprilie 2026, pe Stadionul Sintetic din Comana, în meci contând pentru etapa a 6-a a play – off-ului din Liga a IV-a giurgiuveană, echipa gazdă, Victoria Adunații Copăceni a învins, cu 3-0 (0-0), pe Petrolul Roata.
Un meci care nu a adus o mare doză de spectaculozitate, dar care a arătat un nivel tactic și de pregătire bun, spre foarte bun, al celor din Adunații Copăceni.
Prima parte a duelului de pe stadionul din Comana a fost, să zicem, a gazdelor, dar nu atât prin ocaziile de gol create, cât printr-un joc ceva mai vioi, mai articulat, mai insistent din punct de vedere ofensiv.
Prima repriză s-a încheiat însă fără gol. În partea a doua, gazdele au ieșit mult mai bine de la cabine, schimbând partitura și punând tot mai multă presiune la poarta oaspeților. În final echipa din Adunații Copăceni s-a impus cu scorul de 3-0, după golurile marcate de Florin Ion (min. 46) și printr-o dublă a lui Cătălin Banu (min. 65 și 72).
Petrolul Roata a rămas însă la podea, culcată de un Adunații Copăceni care a demonstrat că a recuperat titlul de membru al elitei fotbalului din județul Giurgiu. Victoria Adunații Copăceni este cunoscută pentru rezultatele notabile în campionatul județean Giurgiu, inclusiv câștigarea titlului și a cupei județene.
Săptămâna viitoare, pentru echipa lui Costel Grigore va urma partida din deplasare cu FC Bolintin Malu Spart, sâmbătă, 25 aprilie 2026, în matineu. Să sperăm că va fi un adevărat derby …
Gazdele, antrenate de Mădălin Ciupitu și Ionuț Marin (Gabone), au intrat pe teren în următoarea formulă :Duță, Stănescu, Trancă, Rotaru, Jitaru, I.Marin, Banu, Fl.Ion, Vrabie, Ciupitu, Pîrvu. Au mai jucat: Băluță, Tarantoc, Păunescu și Dumitru.
–––––––––––––––––––––––––––
Rezultatele etapei a 6-a play-off liga a 4-a:
• Avîntul Florești – FC Bolintin Malu Spart 2-2
• Luceafărul Trestieni – Dunărea Găujani 2-2
• Giganții Vărăști – CS Mihai Bravu 1-4
• Victoria Adunații Copăceni – Petrolul Roata 3-0
–––––––––––––––––––––––––––-
Clasament
1.Victoria Adunații Copăceni 17p
2. FC Bolintin Malu Spart 14p
3. Dunărea Găujani 12p
4. Giganții Vărăști 12p
5. CS Mihai Bravu 8p
6. Petrolul Roata 7p
7. Luceafărul Trestieni 6p
8. Avîntul Florești 2p
(Costel Spînu)
Articolul FOTBAL. „Victoria Adunații Copăceni” și-a consolidat poziția de lider în Play-off-ul Ligii a IV-a apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul















