Într-o zi senină de aprilie, în timp ce vizitam Muzeul Național de Artă din București, admirând tablourile din sec. XVII-XVIII și citind descrierile lor, m-am gândit în ce măsură arta deschide minți. Cu siguranță, deschide, mai mult decât atât, putem vorbi chiar despre flexibilitate cognitivă. Care sunt deosebirile dintre oamenii flexibili cognitivi versus cei rigizi intelectuali? Dar ideologiile noastre, fie ele dogmatice sau nu… În ce măsură afectează ele stările noastre fiziologice?
Oamenii cu mintea cea mai flexibilă sunt cei care recunosc faptul că sfera intelectuală poate fi separată de cea personală. Nu-și urăsc în mod visceral interlocutorii – pot să le urască opiniile dar nu își revarsă ura asupra celor care le exprimă. În schimb indivizii cei mai rigizi din punct de vedere cognitiv, cei care se chinuiesc să se schimbe atunci când se schimbă regulile, tind să manifeste cele mai dogmatice atitudini. Ei urăsc dezacordul și nu sunt dispuși să-și schimbe convingerile când sunt puși în fața unor contra-argumente credibile.
Rigiditatea cognitivă se traduce prin rigiditate ideologică. Legătura dintre inflexibilitatea mintală și rigiditatea ideologică dezvăluie un aspect fundamental cu privire la funcționarea creierului și la felul în care îl penetrează ideologiile.
Chiar și atunci când nu ne gândim explicit la politică, reverberațiile convingerilor noastre ideologice pot fi simțite și măsurate. Influența ideologică asupra creierului poate fi sesizată atunci când lăsăm mintea să rătăcească, când ne imaginăm și născocim ceva, când observăm și interpretăm până și cele mai neutre situații. Rigiditățile și idiosincraziile creierului ideologic se manifestă acolo unde ne așteptăm mai puțin, în cele mai intime senzații și reacții fiziologice, în profunzimea convingerilor noastre publice și a sentimentelor noastre conștiente. Prin urmare, pericolele ideologiilor dogmatice nu sunt doar politice – consecințele sunt neurale, individuale și existențiale.
Gândirea ideologică nu înseamnă doar prea multe mituri sau prea puțină gândire. Mintea noastră nu este un vas care trebuie, umplut, golit și reumplut. Dacă nu gândești , este simplu să găsești justificări pentru episoadele istorice controversate sau pentru trădarea ideologică a unei persoane dragi. Mintea absentă este mai ușor de manipulat decât cea prezentă, conștientă de comportamentul ei, conștientă de crimele ei, capabilă să se comporte și altfel.
Dar hai să ne ne punem o întrebare esențială: situația sau persoana este cea care contează?
Ne putem lămuri prin experimentele din anii 1950-1960, când psihologi celebri au studiat comportamentul unor studenți nevinovați în situații de tortură sau recluziune. S-au făcut experimente absurde sau imorale în care subiecților li se cerea să se supună, să se conformeze și să producă durere unor necunoscuți. La Yale, Stanley Milgram i-a încurajat pe participanți să administreze șocuri electrice colegilor lor nevinovați – iar cei mai mulți au făcut-o fără să crâcnească. La Swarthmore, Solomon Asch a stabilit în ce măsură participanții s-au conformat opiniei majoritare chiar și atunci când acesta venea în contradicție cu propria experiență – pe parcursul mai multor teste, majoritatea s-au conformat cel puțin odată. La Stanford, Philip Zimbardo i-a împărțit pe studenți în două grupuri, primul al deținuților, al doilea, al paznicilor – când aceștia din urmă au primit ordin să-i domine și să-i țină sub control pe deținuți, mulți studenți au început să se poarte cu sadism, iar mulți au suferit.
Prin toate aceste experimente s-a încercat să se demonstreze că situația, nu persoana este cea care contează. Toți suntem predispuși la conformism. În situațiile în care suntem constrânși, ne supunem toți. Situația este cea care ne condiționează. În următorul articol vă voi desluși nașterea ideologiei.
O zi fără citit este o zi pierdută!
Prof. Carla PĂDUREAN
Post-ul Educație cu vocație. Ideologia rigidă naște inflexibilitate cognitivă apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.
