După cazul Caracal, Poliția a pus ochii pe cei care transportă ilegal persoane. Acțiuni în toată țara pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat

 

Ministrul Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a cerut Poliției Române să demareze acțiuni permanente pentru verificarea transportatorilor de persoane și să comunice public, în mod constant, rezultatele și sancțiunile aplicate.

Desfășurate în toată țara, acțiunile vizează, în principal, depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, punând în pericol pasagerii. În același timp, vor fi sancționate orice alte încălcări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În controalele din trafic, dar și de la sediile societăților comerciale, sunt vizate atât persoanele fizice neautorizate, cât și firmele care realizează astfel de activități, contra cost, fără licență și autorizație de transport”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări sau pe traseele de deplasare ale acestor autovehicule. În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigarea criminalității economice și de la transporturi, vor fi angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole