Dragă UE, Viorica a lu’ PSD preferă „mulţumirea” culturală ilegală

Într-o ţară în care ţi se cere şpagă chiar şi pentru un loc mai în faţă cu buletinul de analize, premierul Viorica Dăncilă, încearcă să prostească suflarea europeană, afirmând, în cel mai mediocru stil că, în România nu există corupţie. Acest prim ministru educat în timpul manifestărilor comuniste, unde totul se putea rezolva cu intervenţii, spune că mita este „o manieră culturală diferită de a mulţumi cuiva”, nu o formă profund ilegală de a încuraja cu mult tupeu corupţia. De fapt, europenii aştia sunt din nou de vină pentru că nu înţeleg felul ei diferit de a venera şpaga, acest ritual de „recunoştinţă” care a devenit obligatoriu, tocmai pentru că angajaţi ai statului PSD-ALDE l-au impus de ani buni inclusiv oamenilor muribunzi în cel mai josnic mod. Dar, cum zice Dăncilă, corupţia e o chestie imaginară, iar faptul că România încă se luptă pentru a elimina efectele ei sub lupa europenilor, este tot un proces inexistent, inutil, dictat fără rost de nişte instituţii din afară care nu înţeleg cât de tare e „să mulţumeşti forţat” şi să stimulezi cu plicul de acasa salariatul de la stat dacă vrei ceva mai repede, mai bine, mai corect. Că mita e formă aproape legală şi chiar drăguţă le-o spune doamna Viorica şi celor care au fost nevoiţi să o plaseze în buzunarul unui medic care altfel nu i-ar fi ajutat să trăiască, în buzunarul unui funcţionar, care altfel n-ar fi ieşit de pe Candy Crush ca să te privească, în servieta unui director care altfel nu te-ar fi angajat, în torpedoul unui poliţist, care altfel nu te-ar fi crezut, în biroul unui lider de partid care altfel, ştii tu, Viorica, nu te-ar fi propus niciodată pentru vreo funcţie pe care o vrei, dar sub care eşti. Pentru că PSD este şi va rămâne partidul devotat devizei PCR (Pile Cunoştinţe Relaţii), pentru că mita şi traficul de influenţă sunt singurele metode „culturale” cu care PSD a lucrat şi a ajuns să conducă şi este singurul model de „educaţie” pe care, din nefericire, îl inserează în creierele celor care vor mai mult, mai repede, mai în faţă. Dăncilă şi restul clonelor sale „mulţumesc” din greu şi încurajează ilegalitatea, transformând corupţia, precum şi alte infracţiuni, în ocupaţii absolut normale pentru un stat membru al Uniunii Europene. În acest regim comunisto-pesedist anti-justiţie şi anti-bună guvernare, e greu să ne imaginăm ce face un român căruia i s-au terminat „mulţumirile” sau care a ales, împotriva sistemului să mulţumească doar verbal pentru un serviciu, fie el şi sub aşteptări sau…după multe aşteptări.
Actuala şefă a Executivului României nu este în mod cert la prima rundă de gafe şi declaraţii împotriva Uniunii Europene, la care s-a aliniat în ordine succesivă şefului Dragnea. Cu toate acestea şi, desigur, cu indolenţa din dotare, PSD va cere românilor votul pentru a trimite încă un lot de incompetenţi în Parlamentul European, deşi, asistăm cu toţii la această alianţă PSD împotriva oricărei reguli europene. PSD nu merită să aibă europarlamentari după atâtea discursuri sfidătoare anti UE şi jignitoare la adresa instituţiilor europene, discursuri ca ale doamnei Dăncilă, aplaudate de extremişti. Pentru că asta este realitatea. Publicul ei fidel este o adunare de fanatici ahtiaţi după agresivitate şi după acest model de conducere al PSD care consideră că nu trebuie să dea socoteală nimanui. În timp ce Dăncilă învaţă ca pe poezie fiţuicile semnate de Dragnea în care îşi laudă guvernul inept, liderii europeni îi reproşează încălcarea regulilor statului de drept şi direcţiile greşite în care România se îndreaptă „sub tutela” PSD. Singurul scop pentru care acest partid cu haine vechi de dinainte de 1989 doreşte să trimită europarlamentari la Bruxelles, nu este acela de a aduce România mai aproape de standardele europene, ci de a face front separat faţă de cei care sunt ca noi: mulţi şi împotrivă.

Mario Ovidiu Oprea – senator PNL Dolj

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul
Fără categorie 125

Alte articole