Deputatul Gigel Știrbu cere reformă: mai puțini parlamentari și primari aleși în două tururi

Deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, susține necesitatea unor reforme importante în sistemul politic românesc, pledând pentru reducerea numărului de parlamentari și revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Liderul liberal consideră că actualul număr de parlamentari este prea mare pentru realitățile economice ale României și trebuie regândit. Totuși, acesta subliniază că, dincolo de reducerea numerică, este importantă menținerea unui sistem democratic echilibrat.

„Sunt mulți parlamentari în momentul de față. România nu își permite un asemenea număr. Putem vorbi de 300, putem vorbi de 250, dar cred că numărul este mai puțin important decât modul în care funcționează sistemul. Eu sunt un democrat și cred că trebuie să păstrăm un Parlament bicameral. Este sănătos pentru democrația românească să avem și Senat, și Cameră”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, Gigel Știrbu.

În ceea ce privește administrația locală, deputatul PNL susține ferm revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor, argumentând că acest sistem oferă mai multă legitimitate aleșilor.

„Am spus de fiecare dată că sunt adeptul a două tururi de scrutin. Nu poți să ajungi primar cu 200 de voturi, votat doar de rude, în condițiile în care sunt mai mulți candidați. Orice edil trebuie să aibă legitimitate în fața comunității. Altfel, există riscul ca localități întregi să rămână în subdezvoltare ani de zile”, a mai precizat acesta.

Gigel Știrbu a adăugat că există susținere în interiorul Partidului Național Liberal pentru aceste măsuri, atât în ceea ce privește reducerea numărului de parlamentari, cât și revenirea la alegerea primarilor în două tururi, considerate esențiale pentru întărirea democrației și a reprezentativității.

Articolul Deputatul Gigel Știrbu cere reformă: mai puțini parlamentari și primari aleși în două tururi apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole