Cosmin Floreanu, numit oficial în funcția de manager al Spitalului Slatina, după demisia Angelei Nicolae

Consiliul Județean Olt a anunțat numirea lui Cosmin Floreanu în funcția de manager al Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Numirea vine în contextul în care Angela Nicolae a demisionat din funcție, după cinci ani petrecuți în conducerea spitalului. Potrivit informațiilor oficiale, aceasta revine în cadrul Consiliului Județean Olt, unde va ocupa funcția de șefă a Direcției Juridice.

Reprezentanții Consiliului Județean precizează că alegerea lui Cosmin Floreanu are la bază experiența profesională și parcursul său administrativ, care îmbină expertiza economică cu o bună cunoaștere a sistemului public.

Doctor în economie, acesta a activat atât în mediul privat, în funcții de conducere, cât și în administrația publică, inclusiv în cadrul spitalului, unde a contribuit la gestionarea activităților economice și medicale.

De-a lungul timpului, Cosmin Floreanu a demonstrat capacitate de coordonare și o abordare orientată spre eficiență și stabilitate instituțională, aspecte considerate esențiale pentru managementul unei unități sanitare de dimensiunea Spitalului Județean Slatina.

Noul manager își propune consolidarea activității medicale, îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților și continuarea investițiilor în infrastructura sanitară.

Consiliul Județean Olt transmite că rămâne implicat în susținerea sistemului de sănătate, prin măsuri și decizii care vizează creșterea calității actului medical și adaptarea serviciilor la nevoile comunității.

Articolul Cosmin Floreanu, numit oficial în funcția de manager al Spitalului Slatina, după demisia Angelei Nicolae apare prima dată în Olt Alert.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole