Consiliul Județean Olt a aprobat, în ședința ordinară de ieri, utilizarea unei sume importante din excedentul bugetar al anului trecut pentru finanțarea investițiilor din 2026. Este vorba despre 18,49 milioane de lei, bani care vor merge direct către secțiunea de dezvoltare a bugetului județean.
Decizia a fost luată printr-o hotărâre inițiată de președintele CJ Olt, Marius Oprescu, și are ca scop acoperirea nevoilor de finanțare pentru proiectele aflate în derulare sau în pregătire.
Potrivit documentelor oficiale, la finalul anului 2025, bugetul județului a înregistrat un excedent final de peste 36,8 milioane de lei, rezultat după compensarea deficitului din secțiunea de dezvoltare cu excedentele anilor anteriori. Din această sumă, o parte fusese deja alocată la începutul anului 2026, însă a rămas disponibil un fond consistent.
Autoritățile județene susțin că măsura este necesară în contextul în care resursele disponibile nu sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor de dezvoltare. Astfel, utilizarea excedentului devine o soluție pentru continuarea investițiilor, în special în infrastructură și alte domenii prioritare.
Prin această decizie, administrația județeană încearcă să mențină ritmul investițiilor și să compenseze presiunea asupra bugetului, într-un an în care finanțările disponibile sunt limitate.
Reamintim că, tot ieri, Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, un buget în care investițiile rămân principala prioritate, chiar dacă veniturile instituției au fost afectate de modificări fiscale recente. Proiectul a fost adoptat cu votul majorității, în timp ce consilierii județeni ai Partidul Național Liberal au votat împotrivă.
Valoarea totală a investițiilor, mai matre decât cea de anul trecut, ajunge la aproximativ 52,7 milioane de euro, cea mai mare parte fiind direcționată către infrastructura rutieră, care beneficiază de circa 30 de milioane de euro. Alte sume importante sunt alocate pentru sănătate, aproximativ 5,2 milioane de euro, și pentru infrastructura socială, unde investițiile se ridică la circa 10 milioane de euro. Diferența este împărțită între proiecte de mediu, cultură și culte.
Articolul Consiliul Județean Olt scoate din excedent aproape 18,5 milioane lei pentru investițiile din 2026 apare prima dată în Olt Alert.

















