Conflict domestic în Vălenii de Mureș, intervenție a polițiștilor

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat că în data de 19 aprilie 2026, în jurul orei 00:00, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Brâncovenești au fost sesizați cu privire la faptul că, la un imobil din localitatea Vălenii de Mureș, ar fi avut loc un conflict în familie, în cadrul căruia o persoană ar fi amenințat că incendiază locuința.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat un bărbat de 43 de ani, aflat în stare de ebrietate, manifestând un comportament recalcitrant și refuzând să se legitimeze. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție.
Din primele verificări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi avut un comportament agresiv verbal, fără a se înregistra acte de violență fizică. În acest context, acesta și-ar fi amenințat soția cu acte de violență și ar fi făcut afirmații privind posibile acțiuni de auto-vătămare, precum și că ar incendia locuința. Ulterior, acesta ar fi incendiat articole de îmbrăcăminte proprii și diverse hârtii, în curtea imobilului.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică, pentru protejarea soției acestuia, o femeie de 26 de ani, și a celor trei copii minori.
Bărbatul a fost transportat la o clinică de psihiatrie, pentru investigații de specialitate, fiind internat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, IPJ Mureș.

Post-ul Conflict domestic în Vălenii de Mureș, intervenție a polițiștilor apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole