Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și averse însemnate cantitativ, valabilă joi, 4 iunie, între orele 10:00 și 23:00. Conform avertizării, vor fi afectate Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și zona montană, inclusiv județul Covasna și zonele învecinate din Arcul Carpatic.
În intervalul menționat, în regiunile afectate se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului care, pe alocuri, vor lua aspect de vijelie, cu viteze la rafală cuprinse între 50 și 70 km/h. De asemenea, meteorologii avertizează că vor fi condiții pentru căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
Cantitățile de apă vor fi semnificative într-un timp foarte scurt. În intervale de doar 1 până la 3 ore, sau prin acumulare pe parcursul zilei, se vor înregistra volume de apă de 15…25 l/mp, iar izolat ploile vor depăși 30…40 l/mp. ANM precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice se pot produce, pe arii restrânse, și în restul teritoriului țării.












