Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată și averse însemnate cantitativ, valabilă pentru ziua de joi, 11 iunie, între orele 10:00 și 21:00. Regiunile vizate de avertizare sunt Maramureș, Transilvania, Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, vestul și nordul Moldovei, precum și întreaga zonă montană.
Conform meteorologilor, în aceste zone se vor înregistra perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală cuprinse între 50 și 70 km/h. De asemenea, sunt prognozate căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp, de doar una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-40 de litri pe metru pătrat, iar izolat vor depăși 50-60 de litri pe metru pătrat.
ANM precizează că astfel de fenomene meteorologice extreme se vor extinde și în noaptea de joi spre vineri în majoritatea regiunilor țării. Pe parcursul zilei de vineri, 12 iunie, instabilitatea atmosferică se va manifesta cu precădere în jumătatea estică a teritoriului. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza mesajele de avertizare.
















