În cadrul secțiunii de de dezvoltare, jumătate din bani merg la secțiunea transporturi, unde CJ Dolj are în derulare mai multe proiecte, în frunte cu reabilitarea DJ 641, cea mai costisitoare investie în infrastructura rutieră a CJ Dolj.
Urmează secțiunea Cultură-Recereere-Religie, unde administrația județeană are ca proiect principal în acest an velodromul ridicat pe locul fostului stadion Tineretului.




La capitolul noutăți, CJ Dolj aduce în prim plan în acest an trei proiecte cu care speră să producă efecte majore în domniul cultural, în sănătate și IT.
Primul prevede distriibuția de cărți către elevii din județ:
„Viitorul se citește” este prima campanie a Consiliului Județean Dolj dedicată învățământului primar, prin intermediul căreia aproape 5.000 de elevi din clasele a IV-a, din tot județul, vor primi un pachet de cărți de literatură potrivită vârstei și curriculumului școlar. Este o inițiativă care debutează odată cu inaugurarea Casei Memoriale „Elena Farago”, reabilitată și pusă în valoare de administrația județeană cu fonduri europene, inițiativă ce va continua și în anii viitori”, anunță reprezentanții CJ Dolj.
Al doilea are în vedere o caravană medicală organizată în parteneriat cu UMF Craiova:
„Demarăm și o campanie de prevenție și susținere a sănătății publice, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, ce se adresează persoanelor vulnerabile sau cu acces scăzut la servicii medicale. „Aducem medicul la ușa ta” este o caravană ce va ajunge la 10.000 de pacienți în primul an de implementare. Laboratorul mobil va fi achiziționat și dotat de Consiliul Județean Dolj, apoi, conform unui program prestabilit, va ajunge în localitățile din județ. În cadrul acestuia se vor efectua investigații medicale de bază și se vor preleva probe de sânge pentru analize, urmând ca personalul medical să ofere îndrumare către investigații de specialitate”, a precizat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Cea de-a treia presupune crearea unui hub AI în fostul sediu al Aeroportului Internațional Craiova:
„Anul acesta vom înființa și primul hub AI din sud-vestul României. Punem astfel în valoare o parte din vechiul terminal al Aeroportului Internațional Craiova, acolo unde, pe aproximativ 2.000 de mp vom dezvolta infrastructura de hub, vom crea spații pentru companiile din domeniu și zone de networking în domeniul inteligenței artificiale”, a declarat Cosmin Vasile.
The post CJ Dolj, buget de investiții de peste 600 de miliioane de lei appeared first on Indiscret in Oltenia.














