Și în acest an, Ziua
Drapelului Naţional va fi marcată în județul Covasna în zilele de 25 și 26
iunie, printr-o serie de ceremonii și activități specifice, dar și un spectacol
aviatic prezentat de piloţi şi paraşutişti din cadrul Aeroclubului României –
filiala Brașov.
Marți, 25 iunie,
începând cu ora 19:00, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Sfântu
Gheorghe, se va desfășura ceremonia de coborâre de pe catarg a Drapelului
Național. Ceremonia va cuprinde coborârea, desprinderea de pe catarg și
preluarea drapelului de către garda purtătoare a drapelului și deplasarea
acesteia către sediul Unităţii Militare Vânători de Munte din Sfântu Gheorghe.
La ora 20:00, noul
drapel care urmează să fie înălțat pe catarg va fi amplasat în capela Unității
Militare.
Activitățile vor
continua miercuri, 26 iunie, de la ora 09:00, la capela Unităţii Militare, unde
va avea loc oficierea slujbei de sfințire a drapelului, iar de la ora 12:30, la
Monumentul Ostașului Român din municipiul Sfântu Gheorghe, se va desfășura
ceremonia publică de înălțare pe catarg a Drapelului României, ceremonie care
va cuprinde întâmpinarea subprefectului judeţului Covasna, însoţit de
comandantul garnizoanei; prezentarea onorului militar de către garda de onoare;
trecerea în revistă a gărzii de onoare şi salutul drapelelor de luptă și
rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Naţional.
Tot în cadrul
evenimentelor organizate cu prilejul „Zilei Drapelului Național” va avea loc și
premierea elevilor din județul Covasna care au obținut rezultate deosebite pe
parcursul anului școlar, dar şi un spectacolul aviatic al piloţilor şi
paraşutiştilor Aeroclubului României – Braşov.
După defilarea
gărzii de onoare, cu prezentarea onorului la drapelul înălțat pe catarg, de la
ora 13:30 se va pleca în marș cu drapelul național al României pe traseul: Monumentul
Ostaşului Român – Str. Lt. Păiş David – Str. 1 Decembrie 1918 – Str. Armata
Română – sediul Unităţii Militare 01048 Sfântu Gheorghe.
(Ioana Ardeleanu)
The post Ceremonii militare și demonstrație aviatică de Ziua Drapelului Național appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.