Beat şi fără permis la volanul unei rable distruse: bărbat din Biborțeni, reținut de polițiști după ce a fost depistat în trafic

Polițiștii covăsneni continuă să acționeze pentru siguranța circulației rutiere și pentru înlăturarea de pe drumurile publice a celor care reprezintă potențiale pericole pentru toți participanții la trafic.

La data de 16 mai 2026, în jurul orei 17:40, polițiștii din Baraolt au observat în trafic, circulând în localitatea Biborțeni, un autoturism aflat într-o stare tehnică atât de precară încât reprezenta un pericol evident atât pentru șofer, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 35 de ani, acesta nefiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie. Totodată, la testarea etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,89, mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice de sânge, iar în urma probatoriului administrat sub coordonarea unui procuror, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului, în cadrul unui dosar penal deschis pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis.

Tot sâmbătă, în jurul orei 23.20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Covasna au oprit în trafic, pe DN 12, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, iar testarea alcoolscop a indicat o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unui procuror.

Câteva ore mai târziu, în aceeași noapte, un alt bărbat a fost depistat conducând un autoturism în localitatea Angheluș. Verificările efectuate de polițiști au scos la iveală că mașina nu era înmatriculată în circulație, șoferul nu avea permis pentru nicio categorie, iar rezultatul testării alcoolscop a relevat o alcoolemie de 0,89 mg/L alcool pur în aerul expirat.

După administrarea probatoriului sub coordonarea unui procuror, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar cercetările sunt continuate pentru conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Duminică seară, polițiștii din Sfântu Gheorghe au observat în trafic un autoturism care avea o traiectorie de deplasare nefirească. După executarea semnalului regulamentar de oprire, la volan a fost identificat un bărbat de 43 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz se continuă cercetările.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole