AUR, S.O.S, POT, chestiile toxice cu agenda Moscovei la purtător!

De ce formațiunile pseudo-suveraniste din România – AUR, S.O.S. și POT nu mai au nici un fel de credibilitate? Foarte simplu, sunt partide antiromânești ce au agenda zilnică impusă de la Moscova.

Moscova care, nu numai că nu are nici un respect față de lege, dar împrăștie cu nonșalanță foc, moarte, teamă, dezinformare acută.

Atunci când te înhăitezi cu o conducere de stat criminală, evident ești părtaș la acțiunile acestora.

Dar, ticăloșia la aceste partide se îmbină armonios cu prostia. Și asta nu de ieri, de azi…

Am auzit în ultimele 24 de ore tot soiul de nerozii, mai ales din gura cetățeanului Simion, printre altele despre nevoia urgentă de apărare și protejarea cetățenilor.

Serios?

Faptele recente ale celor de la chestiile numite AUR. S.O.S. și POT- pentru că sunt orice, numai partide, nu- spun însă cu totul altceva.

Anul trecut, pe 19 februarie, aceste trei chestii toxice au votat împotriva proiectului care permite Armatei Române să doboare dronele ce intră ilegal în spațiul aerian al țării.

Pe 3 martie, tot anul trecut, aceleași chestii toxice atacă proiectul de lege privind doborârea dronelor la Curtea Constituțională.

Parlamentarii gălățeni cee au votat împotriva proiectului prin care armata putea dobori dronele care intră în spațiul aerian al țării, au fost:

Rodica Constantinescu – AUR

Alexandru Bordian – AUR

Dorel Vulpoiu – AUR

Olga Onea –  ex-SOS

Iar acum, chestiile acestea toxice (AUR,S.O.S., POT) ne narează într-un mod absolut vulgar despre securitate, când în tot acest timp au slujit agenda Moscovei.

Nu poți cere azi mai multă securitate după ce ieri ai blocat sau contestat instrumente care țin exact de siguranța românilor.

 

The post AUR, S.O.S, POT, chestiile toxice cu agenda Moscovei la purtător! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole