Polițiștii olteni au desfășurat, în weekend, ample acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, aplicând sute de sancțiuni și reținând zeci de permise de conducere.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, oamenii legii au intervenit la 108 solicitări, dintre care 82 au fost sesizate prin intermediul numărului unic de urgență 112.
În cadrul activităților desfășurate pe raza județului au fost aplicate 449 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 100.000 de lei.
O atenție deosebită a fost acordată siguranței rutiere, polițiștii acționând pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar și a celor care încalcă regimul legal de viteză.
Ca măsură complementară, au fost reținute 22 de permise de conducere. Dintre acestea, 15 au fost retrase pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise, două pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise, iar cinci pentru alte abateri la regimul circulației.
De asemenea, polițiștii au retras 17 certificate de înmatriculare pentru autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice sau nu îndeplineau condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
În aceeași perioadă, oamenii legii au constatat și două infracțiuni la regimul rutier.
Reprezentanții IPJ Olt au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.
Articolul Amenzi de peste 100.000 de lei și 22 de permise reținute, în weekend, de polițiștii din Olt apare prima dată în Olt Alert.













