Debutul lunii stă sub semnul emoției și al intuiției. În data de 1 iunie, planeta Mercur începe tranzitul în semnul Racului. Acum gândirea devine mai intuitivă, mai protectoare; deciziile vor fi luate mai degrabă cu inima decât cu mintea. Această energie blândă atinge apogeul pe 9 iunie, când planetele Venus și Jupiter își unesc forțele într-o conjuncție în Rac. Această zi aduce un val de generozitate, bunăstare în plan familial și o expansiune a sentimentelor de iubire.
Mijlocul lunii schimbă însă ritmul: pe 13 iunie planeta Venus părăsește apele liniștite ale Racului și își începe călătoria în semnul de foc al Leului, aprinzând pasiunea, dorința de exprimare creativă și nevoia de a fi recunoscuți, apreciați. La 15 iunie are loc Luna Nouă în Gemeni, care deschide un nou capitol legat de comunicare, învățare și conexiuni sociale, oferindu-ne curajul de a lansa noi idei și proiecte.
În 21 iunie, odată cu solstițiul de vară, Soarele pășește oficial în semnul Racului, marcând cea mai lungă zi a anului și debutul unui sezon dedicat reconectării cu familia și spațiul personal. Este o perioadă de maximă sensibilitate, care va fi însă dinamizată la 28 iunie de intrarea lui Marte în semnul Gemeni. Acesta aduce o energie mentală debordantă, dar și riscul unor dispute verbale aprinse sau al unor stări de agitație.
Sfârșitul lunii iunie vine cu reconfigurări majore. În data de 29 iunie, planeta Mercur își începe mișcarea retrogradă în semnul Racului; mesajul este unul clar: trebuie să încetinim ritmul, să reanalizăm, să revizuim, să regândim comunicarea în familie, neînțelegerile și conflictele cu membrii familiei.
Luna iunie se încheie cu două evenimente majore. În data de 30 iunie are loc, pe de o parte, Luna Plină în Capricorn, care ne cere pragmatism, maturitate și ne pune față în față cu rezultatele muncii noastre din ultimele luni. Pe de altă parte, marele benefic Jupiter părăsește semnul Racului și începe tranzitul în semnul Leu pentru următorul an. Această mutare aduce un an de expansiune prin creativitate, iubire, curaj și bucurie.
Luna Iunie ne invită să ne eliberăm de trecut, să ne consolidăm prezentul și să pășim cu curaj, deschidere, prin susținerea marelui Jupiter spre un viitor strălucitor, autentic și măreț.













