
Utilizarea tot mai frecventă a internetului vine la pachet nu doar cu beneficii, ci și cu riscuri reale, iar prevenirea acestora devine o prioritate pentru polițiștii harghiteni. În acest context, la data de 23 aprilie 2026, în comuna Dârjiu a fost organizată o activitate de informare în cadrul campaniei „HR ALERT – Vigilența Digitală”.
Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și a reunit membri ai comunității, precum și angajați ai instituțiilor publice locale. Scopul principal a fost creșterea gradului de conștientizare privind pericolele din mediul online și formarea unui comportament digital responsabil.


Pe parcursul întâlnirii, participanții au aflat care sunt cele mai frecvente metode de fraudă utilizate de infractori: înșelătoriile prin telefon sau internet, apelurile și mesajele în care escrocii se dau drept reprezentanți ai unor instituții precum banca sau poliția, dar și capcanele din mediul rețelelor de socializare. De asemenea, polițiștii au vorbit despre importanța protejării datelor personale și despre riscurile asociate plăților electronice.
Un capitol aparte a fost dedicat siguranței copiilor. Părinții au fost încurajați să utilizeze aplicații de control parental și să discute deschis cu cei mici despre pericolele din mediul online, pentru a preveni situațiile neplăcute.
Pentru a nu deveni victime ale fraudelor, polițiștii recomandă cetățenilor să nu transmită niciodată date personale sau bancare prin telefon, mesaje ori linkuri primite nesolicitat și să verifice întotdeauna informațiile din surse oficiale. Totodată, aceștia atrag atenția asupra mesajelor care creează senzația de urgență, o tactică frecvent folosită de infractori.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, transmit reprezentanții IPJ Harghita, în încercarea de a face din mediul online un spațiu mai sigur pentru toți utilizatorii.
Sursa: Ziar Harghita.


















