Skip to content
02:00 am
  • Cum trebuie privite Evaluările la clasele mici. Specialist: „Ca pe o vizită la medic, nu ca pe una la tribunal"
  • Magie și surprize pentru cei mici, vineri, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” Slatina
  • Șefa diplomației UE cere încetarea „controlului” și „izolării” impuse poporului cubanez, în contextul escaladării tensiunilor dintre SUA și Cuba
  • Cum au ajuns urșii unde nici bătrânii satului nu-și amintesc să mai fi fost vreodată. „E presiunea mare pe ursoaice”
  • Doicesti small modular reactor project complies with international nuclear standards and validated by IAEA
  • FOTO | Cinci eleve ale Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, PREMIATE la Concursul „Libertate și Regat” 2026 – „10 Mai în conștiința națiunii române – 160 de ani”
  • Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au aflat când vor juca în turul 1 la Roland Garros
  • Mondenă de la noi, primele declarații despre despărțirea de soț. Doar un an i-a ținut căsnicia
  • Tânără de 30 de ani dată dispărută în Timișoara, găsită moartă în râul Bega. Telefonul ei fusese abandonat pe mal
  • Timpul, ingredientul suprem al Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Babel 2026
LOGO
Reclama radio ZU Kiss FM Magic FM PRO FM
  • ACTUALITATEA
  • INFO MAGAZIN
  • ŞTIRI LOCALE
  • FUNNY
  • EDITORIAL
  • VREMEA
  • ADVERTORIALE

Categorie: ACTUALITATEA

Istoricul Marius Diaconescu îl pune la punct pe Traian Băsescu după ce a spus că România nu ar rezista unui atac al Rusiei

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Istoricul Marius Diaconescu îl pune la punct pe Traian Băsescu, după ce fostul șef de stat a declarat că România nu ar rezista nici măcar 72 de ore unui atac…

mai mult

Nadia Comăneci, amintită de Cristian Chivu în discursul de după câștigarea Cupei Italiei. Inter Milano, echipa perfectă

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Cristian Chivu este în primul an plin în antrenorat la o formație de seniori. Sursa: Adevarul.ro – vezi articolul

mai mult

Maurizio Sarri nu s-a abținut după ce a fost învins de Cristi Chivu în finala Cupei: „O echipă puternică, dar și noi i-am ajutat”

14 mai 2026
Maurizio Sarri Nu S A Abținut După Ce A Fost învins De Cristi Chivu în Finala Cupei: „o Echipă Puternică, Dar și Noi I Am Ajutat”

Maurizio Sarri (67 de ani), antrenorul lui Lazio, a explicat abordarea sa tactică în finala Cupei Italiei împotriva lui Inter, câștigată de echipa din Milano cu 2-0. Pentru echipa din…

mai mult

Oana Gheorghiu și ministrul Economiei, acuzați de legături controversate cu grupuri germane. Sindicatul Guvernului cere demiterea lor

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită demisia sau demiterea vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei Irineu Darău, pe fondul unor acuzații privind interacțiuni instituționale cu…

mai mult

Alexandra Căpitănescu urcă pe scena Eurovision joi seară, în cea de‑a doua semifinală. România mizează pe voturile diasporei

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026, urcă în această seară pe scena de la Viena, în cea de‑a doua semifinală a concursului, transmisă în direct la TVR 1. Sursa:…

mai mult

Thailanda ia o măsură drastică pentru turiștii străini, inclusiv pentru cei din România: perioada de ședere fără viză va fi redusă la jumătate

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Autoritățile din Thailanda pregătesc modificări importante pentru turiștii străini, inclusiv pentru români. Guvernul de la Bangkok intenționează să reducă perioada de ședere fără viză de la 60 la 30 de…

mai mult

Dincolo de Bran și Valea Prahovei – Destinațiile din România unde peisajele spectaculoase nu sunt umbrite de aglomerație

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Un weekend pe Valea Prahovei, la Brașov sau la Predeal. Ori o săptămână la mare, la Mamaia sau Neptun. Sunt scenarii cunoscute pentru mulți români. România are însă zeci de…

mai mult

‘Au început să sune telefoanele de la oameni amărâți’: motivul pentru care Irina Loghin a fost audiată de polițiști

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Irina Loghin a cerut ajutorul poliției după ce imaginea i-a fost folosită ilegal timp de 5 ani în reclame la produse de slăbit și diabet. Artista avertizează că medicamentele sunt…

mai mult

Cum s-a schimbat viața păstorilor din Fundătura Ponorului și Ponorici, după apariția Via Transilvanica

14 mai 2026
StiriLaZi.ro

Fundătura Ponorului, Ponorici și Poiana Omului, locurile vechilor sălașe și stâne din Munții Șureanu, au fost reanimate la venirea primăverii, de păstori și turiști. Via Transilvanica a schimbat treptat viața…

mai mult

Cristi Chivu a transmis ce urmează, după cele două trofee cucerite cu Inter: „În fotbal, lucrurile se planifică pe termen scurt”

14 mai 2026
Cristi Chivu A Transmis Ce Urmează, După Cele Două Trofee Cucerite Cu Inter: „În Fotbal, Lucrurile Se Planifică Pe Termen Scurt”

Interul lui Cristi Chivu a ridicat trofeul Cupei Italiei, victorie 2-0 în finala cu Lazio. Antrenorul român a vorbit despre planurile de viitor și a primit laude din partea președintelui…

mai mult

Navigare în articole

Articole mai vechi
Articole mai noi
PUBLICITATE RADIO
ACTUALITATEAINFO MAGAZINŞTIRI LOCALEIT'S FUNNYEDITORIALVREMEA
ADVERTORIALE
site de vanzare

Acum

  • StiriLaZi.ro

    Cum trebuie privite Evaluările la clasele mici. Specialist: „Ca pe o vizită la medic, nu ca pe una la tribunal”

  • StiriLaZi.ro

    Magie și surprize pentru cei mici, vineri, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” Slatina

  • StiriLaZi.ro

    Șefa diplomației UE cere încetarea „controlului” și „izolării” impuse poporului cubanez, în contextul escaladării tensiunilor dintre SUA și Cuba

  • StiriLaZi.ro

    Cum au ajuns urșii unde nici bătrânii satului nu-și amintesc să mai fi fost vreodată. „E presiunea mare pe ursoaice”

  • StiriLaZi.ro

    Doicesti small modular reactor project complies with international nuclear standards and validated by IAEA

  • StiriLaZi.ro

    FOTO | Cinci eleve ale Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, PREMIATE la Concursul „Libertate și Regat” 2026 – „10 Mai în conștiința națiunii române – 160 de ani”

PUBLICITATE RADIO
ACTUALITATEAINFO MAGAZINŞTIRI LOCALEIT'S FUNNYEDITORIALVREMEA
ADVERTORIALE
Nostalgic FM

Meteo

22-05-2026 01:00

Bucureşti
Cluj-Napoca
Timişoara
Iaşi
Constanţa
Craiova
Braşov
Galaţi
Ploieşti
Oradea
Brăila
Arad
Piteşti
Sibiu
Bacău
Târgu Mureş
Baia Mare
Buzău
Botoşani
Satu Mare
Vremea in Bucureşti 16.7°C
Vremea in Cluj-Napoca 14.7°C
Vremea in Timişoara 19.1°C
Vremea in Iaşi 15.5°C
Vremea in Constanţa 17.3°C
Vremea in Craiova 17.3°C
Vremea in Braşov 13.2°C
Vremea in Galaţi 16.5°C
Vremea in Ploieşti 16.7°C
Vremea in Oradea 17.2°C
Vremea in Brăila 16.8°C
Vremea in Arad 17.7°C
Vremea in Piteşti 15.6°C
Vremea in Sibiu 15.2°C
Vremea in Bacău 14.9°C
Vremea in Târgu Mureş 13.7°C
Vremea in Baia Mare 14.7°C
Vremea in Buzău 17.3°C
Vremea in Botoşani 15.6°C
Vremea in Satu Mare 17.0°C

PUBLICITATE RADIO
  • Acasă
  • Actualitatea
  • Info Magazin
  • Ştiri Locale
  • It's Funny
  • Special
  • Vremea
  • Advertoriale
  • Contact
Reclama radio

Termeni şi condiţii

Un proiect ROSTCLUB © 2006-2026

All rights reserved!