Zeci de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri, conducătorilor auto, în zonele aglomerate și pe drumurile județene

Sâmbătă, 18 iunie, polițiștii giurgiuveni au desfășurat, atât în mediul urban cât și în rural, o serie de acțiuni care au avut ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulație. 

La nivelul municipiului Giurgiu, în intervalul orar 9.00 – 13.00, polițiști  au acționat în zonele aglomerate, respectiv Piața Centrală și zona supermarketurilor…

În intervalul 18.00-22.00, acțiunile au continuat pe raza municipiului Giurgiu, în zona unităților de alimentație publică.

Cu ocazia acestor activități, polițiștii Poliției Municipiului Giurgiu au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.545 lei, cele mai multe dintre acestea pentru nerespectarea regimului rutier, fiind reținute 2 permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe de înmatriculare.

În aceeași zi polițiștii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Giurgiu, împreună cu polițiști din cadrul Biroului Rutier de la Poliția Municipiului Giurgiu, în intervalul 12.00-16.00, au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pe Drumul Național 5 pe linia cauzelor generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră, urmărindu-se, în special, combaterea încălcărilor regimului legal de viteză.

Cu această ocazie  polițiștii rutieri au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.580 lei.  Cele mai multe dintre acestea au fost date pentru nerespectarea regimului rutier (60 de sancțiuni contravenționale), fiind reținute 5 permise de conducere pentru viteză excesivă și 2 certificate de înmatriculare.

În mediul rural, polițiștii Secției nr. 1  de poliție Rurală Călugăreni au acționat, în intervalul 9-14.00, pe raza localităților Adunații-Copăceni și Călugăreni pentru verificarea legalității transportului de persoane, produse agricole, agregate minerale și material lemnos, precum și pentru reducerea riscului rutier.

Ei au constatat 1 infracțiune rutieră și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de  5.640 de lei, reținând 1 permis de conducere.

(Jurnal)

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole