Voucherele sociale: Când se virează a doua tranșă de 250 de lei

Cea de-a doua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie. În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu instituțiile partenere – emitenții cardurilor și Compania Națională Poșta Română – a încheiat emiterea și distribuirea cardurilor aferente primei etape a Programului ”Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranșe a câte 250 de lei.

În cursul acestei săptămâni, reprezentanții Poștei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.

„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele inițiale și pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022, numărul estimat de noi beneficiari fiind de 150.000.

Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale până la sfârșitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari și vor fi verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul săptămânii viitoare.

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente și mese calde aferent tranșei II va ajunge către toți beneficiarii până la 8 septembrie.

Reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

foto arhiva

The post Voucherele sociale: Când se virează a doua tranșă de 250 de lei first appeared on Transilvania 365.

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole