Vouchere de cazare în stațiunea Lacu Roșu – premiul câștigătorilor temei ”Romsilva, o companie altfel decât o știai!”

De Ziua Porților Deschise Romsilva a oferit ca premiu pentru tombolă patru vouchere de cazare la una din cabanele sale și un coș de răchită cu produse tradiționale. Cei patru câștigători se vor bucura de un weekend petrecut, în luna iulie, la una din cele mai frumoase cabane ale Romsilva, Cabana Lacul Roșu, din stațiunea cu același nume, din județul Harghita.

Romsilva și-a deschis pe 11 iunie porțile publicului larg printr-un eveniment de amploare, organizat la sediul central și la nivelul tuturor direcțiilor și ocoalelor silvice, administrațiilor de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva și al hergheliilor de stat.

”Romsilva, o companie altfel decât o știai!” a fost tema din acest an pentru Ziua Porților Deschise, iar sediul Regiei a fost vizitat de peste 500 de bucureșteni, de toate vârstele, printre care peste 200 de copii.

Cu această ocazie, echipa organizatorică din cadrul Romsilva le-a prezentat vizitatorilor, în special celor mici, într-un mod atractiv și interactiv, secțiuni reprezentative din activitățile curente, pentru ca aceștia să cunoască organizația, produsele și serviciile, direct de la sursă.

 

 

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole