Violență extremă la beție

Un bărbat din județul Galați a fost arestat preventiv pentru 30 zile, sub acuzația de tentativă de omor. El l-a bătut crunt pe unul dintre consătenii săi, acesta fiind la un pas de moarte din cauza leziunilor suferite. Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a agresiunea.

„Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 05.09.2021, în jurul orei 17.30, în timp ce se afla pe raza unei localităţi din judeţul Galaţi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a aplicat persoanei vătămate, în mod repetat, lovituri cu un par în zona capului şi în zona toracică, provocându-i multiple leziuni traumatice, printre care fracturi cominutive, cu deplasare temporal şi parietal drept, fractură occipitală, hematom subdural acut emisfer drept cu efect de masă, hemoragie subarahnoidiană cort cerebelos, fractură sinus sfenoid stâng, hemosinus, sinusurile sfenoidale şi regiunea etmoido nazală, fractură oase proprii nazale, contuzie pulmonară dreapta, care au necesitat pentru vindecare un număr de 75 – 80 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa acesteia.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole