(VIDEO) Splendoarea iernii în Urșici, satul ascuns între nori, din munții Șureanu

  • Ursici oferă oaspeților săi o priveliște spectaculoasă, mai ales atunci când norii se lasă mai jos de dealurile acoperite de pădure și nămeți.

Pentru cei câțiva localnici care rămân aici, peste iarnă, traiul în așezarea izolată din Munții Șureanu, aflată în împrejurimile cetăților dacice, este dificil.

„Drumul forestier până în sat a fost reparat anul trecut și pietruit pe mai multe porțiuni, însă rămâne greu de parcurs cu mașina pe ultimii trei – patru kilometri, unde pantele sunt mai mari, iar pământul s-a înmuiat din cauza zăpezilor și a ploilor. Panourile solare de pe case nu prea fac față, pentru a ne da curent electric, în timpul iernii, iar apa o aducem de la izvoarele din zonă, unele aflate la cale lungă de casele noastre”, povestește o localnică din satul Urșici.

Ninsorile căzute recent au schimbat înfățișarea satului arhaic de munte, iar puținii călători care ajung aici se pot bucura de zăpadă și de pitorescul așezării.

Ultimii aproape zece kilometri ai drumului până în sat nu au mai fost asfaltați, iar în unele zone, unde drumul învăluie versantul abrupt, șoferii trebuie să fie foarte prudenți pentru a evita accidentele. În alte locuri, vântul a dus la prăbușirea sau îndoirea copacilor peste drum.

Așezarea pastorală înființată pe Platoul Luncanilor (Munții Șureanu), la 900 – 1.000 de metri altitudine, era însuflețită în trecut de aproape 50 de familii, însă în ultimii ani doar trei – patru gospodării au mai fost locuite permanent.

Unele case se află la peste un kilometru de cele ale vecinilor, astfel că oamenii se întâlnesc mai rar.

În satul Urșici, tradiția păstoritului a dăinuit din generație în generație, iar creșterea animalelor a rămas ocupația de bază a puținilor locuitori din satul de munte. Urșii și lupii fac și ei parte din peisajul sălbatic al pădurilor care înconjoară satul de munte.

Mai mulți câini ciobănești, lăsați să cutreiere în voie dealurile satului, în apropierea stânelor, reușesc să țină, însă, pericolul la distanță.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole