(VIDEO) Serbările Naționale – Țebea 2021. Cum a fost comemorat Avram Iancu

Duminică a fost sărbătoare în Țebea, locul unde este înmormântat Avram Iancu (1824 – 1872), unul dintre personajele istorice cele mai faimoase din Transilvania secolului al XIX-lea, de la moartea căruia, în 10 septembrie s-au împlinit 149 de ani.

La „Serbările Naționale – Țebea 2021” au venit însă mai puțin de 1.000 de oameni, unul dintre principalele motive fiind restricțiile impuse de autorități în organizarea acestora. La fel ca în ediția din 2020, târgul și spectacolul folcloric de la Țebea, care strângeau mii de oameni, nu au mai fost organizate, în contextul pandemiei de Covid 19.

Cei care au participat la evenimentul comemorativ au putut asista la slujba religioasă, la ceremonia militară și la momentul solemn al depunerii coroanelor de flori la mormântul lui Avram Iancu. Îmbrăcați în straie tradiționale românești, fluturând drapelul național, mulți dintre oameni și-au manifestat entuziasmul față de cel considerat eroul românilor din timpul Revoluției din 1848 – 1849.

Avram Iancu este comemorat în fiecare fiecare toamnă, în duminica cea mai apropiată de data morții sale, la cimitirul din Țebea – loc unde se află mormântul său și Gorunul lui Horea.

Avram Iancu a fost înfăţişat drept unul dintre marii eroi ai românilor în timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849, din Transilvania. Atunci, împreună cu miile de români care făceau parte din Legiunea Auraria Gemina, a fost implicat în mai multe operaţiuni militare pe teritoriul Transilvaniei, în special alături de armata imperială austriacă, aflată la acea vreme în conflict cu armata ungară susţinută de secui. Avram Iancu a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, la vârsta de 48 de ani, „în tinda casei unui sărac din Baia de Criş”, scria Nicolae Iorga. Cauza decesului lui Iancu a fost o hemoragie. Preotul a consemnat pe certificatul de deces numele celui decedat „Avram Iancu, eroul românilor”, vârsta de 48 de ani şi faptul că moartea a fost „firească”. Avram Iancu a fost înmormântat la Ţebea, în cimitirul ortodox în care se află şi Gorunul lui Horea.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole